O tânără a sunat la poliţie pentru a alerta, în mod fals, că iubitul, care pleca la Marsilia pentru a asista la un meci cu Troyes, are o bombă, doar pentru a-l împiedica pe bărbat să meargă la meci, relatează La Depeche, potrivit RMC Sport, scrie News.ro.

meci Olympique Marseille Estac TroyesFoto: Adil Benayache / Sipa Press / Profimedia Images

“Iubitul meu este în autobuz cu o bombă. Vrea să arunce totul în aer în Marsilia”, a spus tânăra de 23 de ani la telefon.

Numărul de telefon al femeii a fost identificat, iar forţele de ordine s-au prezentat la domiciliul tinerei, la Colomiers, în appropiere de Toulouse. Rapid, poliţiştii au constatat că femeia minţise.

În timp ce bărbatul voia să susțină echipa Olympique Marseille, „eu voiam ca el să rămână cu mine”, a explicat femeia.

Ea va trebui să dea socoteală în faţa procurorilor pentru alerta falsă. În plus, iubitul ei, în vârstă de 29 de ani, şi-a continuat drumul şi a asistat la meci.

Duminică, Marseille a învins cu scorul de 3-1 Troyes, în etapap a 31-a din Ligue 1.