​Președintele federal, Frank-Walter Steinmeier, i-a acordat luni, Angelei Merkel, „Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania în ediție specială”. Înalta distincție a mai fost acordată doar foștilor cancelari Konrad Adenauer și Helmut Kohl. Au existat dezbateri în ultimele zile cu privire la acordarea ordinului, criticii acuzând-o pe Merkel de greșeli în politica privind refugiații și Rusia.

Angela Merkel la televizorFoto: Fabian Strauch / AFP / Profimedia

Ceremonia a avut loc luni, la Palatul Bellevue și poate fi urmărită într-o înregistrare video a publicației Spiegel.

Pentru Euro și unitatea Europei

În discursul său, Steinmeier a găsit cuvinte calde pentru fostul cancelar. El a mulțumit Angelei Merkel pentru că a ținut Germania și Europa unite, în vremuri de criză.

„În ciuda rezistenței din partea publicului german, în Parlament, chiar și în propriul partid, ați contribuit la existența continuă a zonei Euro și nicio țară nu a trebuit să părăsească moneda noastră comună”, a spus Steinmeier, luni, în discursul său laudativ.

Merkel a știut întotdeauna „cât de important este să menținem canalele de comunicare deschise, chiar și cu parteneri dificili”, a adăugat el. „Într-un moment în care continentul nostru amenința să se despartă, ați ținut împreună centrul și periferia, nordul și sudul, estul și vestul. Ați reușit să faceți asta și în timpul pandemiei de Covid-19.”

Perseverență, compromis, autocorecție

Steinmeier, care a fost și ministru de externe pentru SPD în timpul mandatului de cancelar, vreme de 16 ani, al lui Merkel, i-a lăudat perseverența, capacitatea de compromis, dar și simțul umorului. În plus, aceasta și-a redefinit pozițiile, atunci când realitatea s-a schimbat.

„Într-o democrație, autocorecția este un important bun, și indispensabil, un bun necunoscut în autocrații și pe care nu ar trebui să-l discredităm doar dintr-un anume motiv”, a subliniat președintele federal.

Steinmeier a reamintit care au fost circumstanțele în jurul acordului de la Minsk din 2014, după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, a Ucrainei. În acel moment, era necesar să se prevină escaladarea conflictului într-o conflagrație care să cuprindă toată Ucraina.

De asemenea, la cererea Ucrainei, Germania a luptat pentru un acord de încetare a focului, cu negocieri ulterioare pentru restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei.

„Astăzi trebuie să gândim diferit, să acționăm diferit – și țara noastră a făcut acest lucru cu mare hotărâre încă de anul trecut, în calitate de cel mai mare susținător al Ucrainei în cadrul UE”, a adăugat el, referindu-se la atacul rusesc asupra Ucrainei din 2022.

Obstacole, succese, critici

Steinmeier a reamintit, de asemenea, obstacolele care i-au stat în calea lui Merkel la începutul carierei sale de femeie și provenind din fosta RDG, printre altele lipsa de respect față de ea, din partea vechilor politicieni.

„Pentru unii obișnuiți cu Germania de Vest și regulile carierei politice dominate de bărbați, a fost cam mult: un om de știință din Est, o femeie fără rețele consacrate, fără ascensiune politică tipică, fără putere în partidul ei foarte vest-german. Și apoi, culmea, având atâta succes!“

Este „un politician fără precedent” care „din proprie initiativa și-a luat rămas bun de la scena politică, respectându-și până la sfârșit, calendarul oficial”, a mai spus președintele Germaniei, despre fostul cancelar, Angela Merkel.

Au existat dezbateri aprinse în ultimele zile cu privire la acordarea ordinului, pe care anterior o primiseră doar cancelarii Konrad Adenauer și Helmut Kohl. Criticii o acuză pe Merkel de greșeli în politica privind refugiații sau Rusia.