Părintele Gabriele Amorth a fost fără îndoială cel mai prolific și faimos exorcist al erei moderne, viața sa controversată fiind adusă acum pe marele ecran într-un film spectaculos în care rolul său este intepretat de Russell Crowe, scrie The Conversation.
Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile sale, Amorth a făcut peste 60.000 de exorcizări în perioada sa de activitate, ducând la o renaștere a interesului pentru exorcism în sânul Bisericii Catolice.
Amorth a fost de asemenea cunoscut datorită declarațiilor controversate pe care le-a făcut de-a lungul anilor.
El a pretins că Hitler și Stalin au fost posedați de diavol, în 2012 a făcut înconjorul presei din Italia și nu numai după ce a pretins că la Vatican există secte de pedofili, a fost de asemenea un critic virulent al culturii „pop” moderne, acuzând că plăcile Ouija, practicarea yoga și cărțile „Harry Potter” sunt căi de acces către tărâmul demonilor.
Noul film horror supranatural „Exorcistul papei” (The Pope’s Exorcist), apărut și în cinematografele din România pe 7 aprilie, îl readuce pe Russell Crowe în Italia pentru un lungmetraj foarte diferit de cel din „Gladiatorul”, unul care vine cu o versiune fictivă a lui „padre” Amorth și care adăugă în povestea sa o veche teorie a conspirației privind o mușamalizare la Vatican.
Cazul posedării Rosariei din film pare o referință directă la dispariția misterioasă a adolescentei Emanuela Orlandi de la Vatican, un caz care a stârnit din nou polemici puternice după ce Netflix a difuzat recent un documentar despre povestea ei.
Exorcismul în istoria creștinismului
Exorcismul a fost un rit proeminent al credinței creștine încă din primii ani de răspândire a sa. În primele secole de după moartea lui Hristos exorcizările puteau fi făcute de către toți credincioșii și au jucat un rol important în atragerea unor noi adepți la religia înfloritoare.
Pe măsură ce creștinismul a început să cucerească mințile și sufletele din Imperiul Roman, exorcismul s-a transformat dintr-o formă de vindecare carismatică ce era la îndemâna oamenilor de rând la un miracol ce putea fi făcut doar de persoane cu o autoritate spirituală excepțională.
Începând cu secolul IV d.Hr. practica exorcismului a fost rafinată de către Biserica creștină timpurie care a preluat autoritatea deplină asupra ritualului.
De-a lungul secolelor care au urmat popularitatea exorcismului a cunoscut perioade de extremism înfricoșător, dar și căderi în cvasi-obscuritate. Pe la jumătatea secolului XX, de exemplu, majoritatea clerului considera că exorcismul nu își are locul într-o Biserică Catolică modernă.
Conciliul Vatican II, ce a avut loc între 1962 și 1965, a semnalat o distanțare puternică față de exorcism în contextul în care Vaticanul a încercat să prezinte o față mai în linie cu modernitatea. De altfel, anii 1960 și 1970 au reprezentat un punct de minim istoric în ceea ce privește ritualul exorcismului.
Dar perioada care i-a urmat a adus o contraofensivă a conservatorismului carismatic catolic, exorcismul fiind unul dintre vârfurile de lance ale noii cruciade de a readuce Biserica ca actor cu un cuvânt greu de spus în spațiul public.
Eforturile unor exorciști catolici precum părintele Amorth au jucat un rol important în relegitimizarea ritualului pentru o congregație modernă. Această popularitate în creștere a motivat Vaticanul să publice în 1998 un nou set de reguli și linii directoare privind practica exorcismulului, tot mai mulți preoți alegând să fie instruiți în lupta împotriva forțelor demonice.
Deși mulți membri ai clerului au rămas sceptici, exorcismul este susținut astăzi la toate nivelurile Bisericii Catolice. Iar în ultimul deceniu practica a înregistrat o creștere a cererii la nivel mondial.
Vaticanul, sediul puterii Bisericii Catolice (FOTO: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia)
Și totuși, în ce constă un exorcism?
Biserica Catolică împarte exorcizările în două categorii: minore și, deloc creativ, majore. Un exorcism minor constă în folosirea sfintelor taine și a binecuvântărilor pentru a trata „influența demonică”. Preotul va citi de regulă o rugăciune, invocație sau litanie pentru cel afectat.
Mirenii se pot ruga la rândul lor în numele celui în cauză. De regulă exorcizările minore sunt folosite pentru toți cei botezați în sânul Bisericii Catolice.
Un exorcism major este efectuat doar în cazurile în care este suspectată o ocupare demonică. Ritualurile pentru aceste situații includ citirea Psalmilor și Evangheliei, recitarea unor „rugăciuni de exorcism” specifice, apă sfințită, folosirea unui crucifix și semnul sfintei cruci.
Exorcistul poate folosi de asemenea tehnici ca punerea împreună a mâinilor sau expiratul pe fața victimei (exuflație). În privința acestora abordarea senzaționalistă a Hollywood-ului a ceea ce înseamnă un exorcism măcar punctează corect elementele de bază.
Biserica Catolică cere însă ca o examinare medicală și psihiatrică temeinică să fie efectuată înainte de apelarea la exorcism.
Dreptul canonic, setul de legi după care se guvernează Biserica, dictează că exorcizările pot fi făcute doar cu „permisiunea explicită” a ierarhului local responsabil de parohia din care face parte persoana vizată.
Amorth a crezut însă că nevoia de a exorciza demoni este atât de mare încât a militat ca toți clericii catolici să aibă voie să efectueze exorcizări fără nevoia de a obține permisiunea. Iar în ceea ce privește activitățile sale ca exorcist, el pare să fi beneficiat de mână liberă din partea conducerii Bisericii.
Părintele Amorth cu câțiva ani înainte să se stingă din viață (FOTO: LD Entertainment / AFP / Profimedia Images)
Exorcizările lui Gabriele Amorth
Preotul catolic a dus o viață colorată. În timpul adolescenței el a făcut parte din rezistența italiană împotriva nazismului și a colaboratorilor săi fasciști. După al Doilea Război Mondial el a studiat dreptul și a fost pentru scurt timp adjunct al viitorului premier italian Giulio Andreotti.
În 1946 el a fost primit în Societatea Sfântului Pavel, o congregație de clerici catolici cu misiunea de a propăvădui religia creștină cu toate metodele tehnologice moderne avute la dispoziție, și a lucrat ca jurnalist pentru presa catolică.
Activitățile sale care aveau să îi atragă faima nu au început până în 1986, când a fost numit în mod neașteptat în funcția de exorcist al Diocezei Romei la vârsta de 61 de ani.
El și-a preluat cu entuziasm noul rol, făcându-și ucenicia pe lângă părintele Candido Amantini, un alt exorcist cunoscut la momentul respectiv.
La începutul anilor 1990 Amorth a înființat Asociația Internațională a Exorciștilor, fiind președintele de onoare al acesteia până în momentul morții sale în 2016. Asociația a fost recunoscută oficial de Vatican în 2014 și în prezent ține două conferințe pe an cu privire la subiectul exorcizărilor.
În cartea sa biografică „Un exorcist își spune povestea” Amorth a clarificat că pentru el un exorcism este o rugăciune individuală sau un ritual care poate dura de la câteva minute la „numeroase ore”.
Prin urmare, el a putut efectua zeci de exorcizări într-o singură zi, de regulă asupra persoanelor neliniștite care îi treceau pragul. El a povestit de asemenea că doar 100 din zecile de mii de exorcizări pe care le-a făcut au vizat o posedare demonică propriu-zisă.
Evident, el a făcut și numeroase afirmații controversate legate de practică, spunând de exemplu că „un exorcism care nu a fost necesar nu a făcut niciodată rău nimănui”. El a susținut de asemenea că ritualul era în sine o procedură de diagnosticare.
„Doar prin exorcismul propriu-zis putem stabili cu siguranță dacă există o influență satanică”, a susținut el.
Aceste lucruri explică practic numărul uriaș de exorcizări pe care pretinde că le-a făcut de-a lungul carierei sale, deși în ceea ce privește acea cifră de 60.000 ar trebui să îl credem pe cuvânt, și nu toți istoricii sunt convinși de acuratețea sa.
Russell Crowe a îmbrăcat haina unui exorcist (FOTO: Landmark Media / Alamy / Profimedia Images)
Un film despre un arhetip vechi de secole
După cum probabil ți-ai dat seama până acum, Amorth este un personaj ideal pentru o dramatizare pentru marele ecran. El întrupează convenabil arhetipul exorcistului catolic „bun”: un bărbat al credinței curajos care salvează suflete tulburate din ghearele diavolului.
Acest arhetip continuă să reziste trecerii timpului, chiar dacă reprezintă o formă tradițională de autoritate spirituală pe care rar o mai vedem în societatea modernă.
Dacă un individ are puterea de a exorciza demoni aest lucru poate fi văzut atât ca o validare a credinței oamenilor, a existenței diavolului și a lui Dumnezeu. Atât timp cât filme ca „Exorcistul papei” continuă să perpetueze firul narativ al Bisericii Catolice privind eficacitatea sa în incursiunile împotriva posedării demonice, exorcismul va continua să exercite o atracție puternică asupra minții credincioșilor.
Însă până una alta filmul cu Russell Crowe este unul cu o poveste fictivă, nu biografică, și se adresează publicului larg, nu doar credincioșilor.
2
7
