Dalai Lama și-a cerut scuze după ce a fost filmat în timp ce săruta pe gură un băiețel, căruia i-a cerut apoi să îi „sugă limba”, conform CNN.

Dalai LamaFoto: Sondeep Shankar / Alamy / Profimedia Images

Scena a fost filmată la un eveniment petrecut la sfârșitul lunii februarie la templul lui Dalai Lama din Dharamshala, unde au participat aproximativ 100 de tineri elevi absolvenți ai cursurilor fundației indiene M3M.

În videoclip - devenit viral -, băiatul poate fi văzut apropiindu-se de câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace înainte de a întreba: „Pot să te îmbrățișez?”. Liderul spiritual în vârstă de 87 de ani l-a invitat apoi pe băiat pe scenă, i-a arătat obrazul și i-a spus „întâi aici”, făcându-l pe băiat să-l îmbrățișeze și să-l sărute. Dalai Lama i-a arătat apoi buzele și i-a spus băiatului: „Cred că și aici.” El a tras apoi bărbia copilului și l-a sărutat pe gură. „Și suge-mi limba”, i-a spus apoi Dalai Lama copilului, scoțându-și limba și apropiindu-și capul de copil.

O cunoscută organizație din Delhi care luptă pentru drepturile copilului, Haq Center for Child Rights, a reacționat pentru CNN condamnând „toate formele de abuz asupra copiilor”.

„Unele știri se referă la cultura tibetană de a arăta limba, dar acest videoclip cu siguranță nu este despre nicio expresie culturală și, chiar dacă este, astfel de expresii culturale nu sunt acceptabile”.

Dalai Lama își cere scuze

Într-o declarație transmisă luni, biroul liderului spiritual al budismului tibetan afirmă că acesta vrea să își ceară scuze băiatului și familiei sale, precum și „numeroșilor săi prieteni din întreaga lume”:

  • „Sanctitatea Sa dorește să își ceară scuze băiatului și familiei sale, precum și numeroșilor săi prieteni din întreaga lume, pentru durerea pe care cuvintele sale ar fi putut-o provoca.
  • Sfinția Sa tachinează adesea oamenii pe care îi întâlnește într-un mod inocent și jucăuș, chiar și în public și în fața camerelor de luat vederi. Regretă incidentul”.

Nu este prima dată când Dalai Lama provoacă controverse. El și-a cerut scuze și după un interviu acordat BBC în 2019, când a sugerat că, dacă Dalai Lama s-ar întoarce ca femeie, „ar trebui să fie mai atrăgătoare”.

În anul precedent, el a sugerat că Europa ar trebui păstrată pentru europeni, când a vorbit despre creșterea numărului de refugiați africani care intră pe continent: „Întreaga Europa (va) deveni în cele din urmă țară musulmană? Imposibil. Sau țară africană? De asemenea, imposibil. Este mai bine „să păstrăm Europa pentru europeni”.