Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Kuweit au anunțat reducerea producției de petrol începând cu luna mai. În declarații separate, țările OPEC+ au spus că reducerile sunt pentru a asigura stabilitatea pe piața energetică.

Nave petroliere Foto: Vitaly Timkiv / Sputnik / Profimedia

Suhail bin Mohammed Al Mazrouei, ministrul Energiei și Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite, a anunțat că Emiratele Arabe Unite își vor reduce în mod voluntar producția de petrol cu 144.000 bpd, începând din mai până la sfârșitul lui 2023, în coordonare cu unele țări din OPEC+.

„Această inițiativă voluntară este o măsură de precauție luată pentru a asigura echilibrul pieței și vine în concordanță cu reducerea producției convenită în cadrul celei de-a 33-a reuniuni ministeriale OPEC și non-OPEC (ONOMM), care a avut loc la 5 octombrie 2022”, a spus ministrul într-un comunicat.

OPEC+ este programată să țină luni, prin videoconferință, Reuniunea Comitetului Ministerial Comun de Monitorizare (JMMC).

Între timp, Arabia Saudită a declarat că va implementa o reducere voluntară de 500.000 de barili pe zi din mai până la sfârșitul anului 2023. Ministerul Energiei al Kuweitului a declarat că țara va reduce producția cu 128.000 de barili pe zi până la sfârșitul anului.