Două trenuri regionale au deraiat vineri în nord-vestul Elveției, la doar câteva zeci de kilometri unul de celălalt, iar mai multe persoane au fost rănite, a anunțat poliția cantonală din Berna, relatează AFP.

tren in BernaFoto: Universal Images Group / DeAgostini / Alamy / Alamy / Profimedia

Primul tren a deraiat în jurul orei 16.30 (14.30 GMT), între Luscherz și Biel, iar al doilea aproximativ douăzeci de minute mai târziu în jurul localității Buren zum Hof, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliției, Flurina Schenk, precizând că intervențiile serviciilor de salvare - poliție, ambulanțe și pompierii - erau încă în desfășurare la începutul serii.

În ambele cazuri, „sunt mai mulți răniți ”, a spus ea.

Poliția nu a putut explica cauzele acestor deraieri succesive care au avut loc la nord de capitala Elveției. Vânturile puternice de furtună, care au traversat vineri Elveția, sunt probabil cauza celei de-a doua deraieri, potrivit companiei RBS (Regionalverkehr Bern-Solothurn).

La prima deraiere, „partea din spate a trenului s-a răsturnat pe partea dreaptă”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliției. Accidentul s-a produs pe linia care trece de-a lungul Lacului Biel, operat de compania Aare Seeland mobil (Asm).

Rafale puternice au fost în general însoțite de averse și furtuni, potrivit MeteoSwiss, care a avertizat dimineața că vântul va putea bătea cu o viteză de 80 până la 110 km/h la câmpie și de 100 până la 140 km/h la munte.