Curtea Constituțională a Germaniei a decis miercuri că legea care declară ilegale căsătoriile în care au intrat în afara țării copii sub vârsta de 16 ani trebuie să fie modificată, relatează Reuters.

Sala judecataFoto: Kitsdesign / Sciencephoto / Profimedia

Instanța germană a stabilit că legea trebuie să includă reglementări care să permită declararea căsătoriei ca fiind validă odată ce persoana în cauză împlinește 18 ani, precum și reguli privind plata pensiilor alimentare.

Judecătorii constituționali germani au dat termen autorităților să modifice legea până în data de 30 iunie a anului viitor.

Speța a ajuns pe masa Curții Constituționale de la Berlin în urma unei plângeri formulate de un cuplu sirian a cărui căsătorie a fost declarată invalidă după ce soții au intrat în Germania ca refugiați.

Fata care atunci avea 14 ani se căsătorise cu un bărbat cu 7 ani mai în vârstă decât ea în fața unei instanțe șaria în 2015. După ce au ajuns în Germania adolescenta a fost despărțită de soțul ei și plasată într-un cămin pentru femei refugiate.

În Germania vârsta minimă de la care persoanele se pot căsători este de 18 ani, țara condusă pe atunci de Angela Merkel abrogând în 2017 toate derogările care permiteau căsătoria unor minori.

Măsura a venit în contextul crizei de refugiați din Siria și alte țări, autoritățile germane confruntându-se cu un număr semnificativ de cupluri care solicitau azil și în care unul dintre soți, în vasta majoritate a cazurilor soția, era minor.