Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a spus joi că pledează pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor din România, menţionând că aici activează 960 de firme americane, care au angajate aproape 110.000 de persoane, iar înainte de a veni la post la Bucureşti a avut întâlniri cu reprezentanţi a zeci de companii din SUA pentru a afla cu ce probleme se confruntă când vor să intre pe piaţa din România. Ea a transmis că reformele, inclusiv cele din PNRR, ajută România să se dezvolte şi să aibă sprijinul SUA, potrivit News.ro.

Kathleen Kavalec, Ambasadoarea SUA în RomâniaFoto: Presidency.ro

„Amplificarea legăturilor noastre comerciale şi de investiţii este o prioritate a mea. Înainte de a sosi în România m-am întâlnit cu zeci de companii americane pentru a înţelege mai bine oportunităţile şi provocările cu care se confruntă acestea atunci când îşi extind activităţile comerciale sau intră pe piaţa din România. Acum că mă aflu aici, intenţionez să continui acele discuţii în cât mai multe forumuri cu putinţă”, a declarat ambasadoarea Kathleen Kavalec, într-un discurs rostit joi în prezenţa lui Nicolae Ciucă şi a lui Marcel Ciolacu la Adunarea Generală a Camerei de Comerţ Americană din România (AmCham).

„Forţa legăturilor noastre economice este o prioritate cheie a relaţiei noastre bilaterale”, a subliniat ambasadoarea Kavalec.

„Intenţionez să fac eforturi de extindere a prezenţei companiilor şi investiţiilor americane în România”, a anunţat reprezentantul diplomatic al Washingtonului.

„Voi pleda pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor, iar echipa mea va continua să sprijine eforturile României de a lupta împotriva corupţiei şi de a consolida statul de drept”, a punctat Kathleen Kavalec. „Eu voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari din tot spectrul politic”, a adăugat ambasadoarea.

Ea a spus că sunt prezente acum în România 960 de companii americane, care angajează aproape 110.000 de persoane. „Cu toate acestea, ştiu că mai există mult loc pentru creştere. Iar AmCham România este cel mai apreciat partener al nostru în impulsionarea acestei creşteri”, a menţionat ambasadoarea SUA.

Kathleen Kavalec a anunţat că la viitorul Summit al Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări accentul va fi pus pe securitatea energetică, pe dezvoltarea infrastructurii şi pe digitalizare, oficialii din SUA considerând că ţările din zona Mării Negre trebuie să-şi atingă „întregul potenţial ca legătură strategică între Europa şi Asia Centrală”, în condiţiile agresiunii ruse din Ucraina.

„Nu mai departe de săptămâna trecută, am făcut eforturi de extindere a cooperării şi a comerţului şi investiţiilor bilaterale la cea de-a opta rundă a Dialogului Strategic SUA-România. Reprezentanţii de rang înalt de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerţului şi Departamentul Apărării, care au participat la eveniment, au evidenţiat importanţa unităţii transatlantice în descurajarea agresiunii. Ei au subliniat nevoia ca ţările din zona Mării Negre să îşi atingă întregul potenţial ca legătură strategică între Europa şi Asia Centrală”, a spus Kathleen Kavalec.

Reforme pentru o economie competitivă

Diplomatul a insistat asupra nevoii ca România să continue reformele, inclusiv cele prevăzute de PNRR, subliniind că în condiţiile în care se confruntă cu o criză geopolitică în vecinătate, este esenţial să fie competitivă pe plan economic. Ea a menţionat în acest sens oportunităţile pe care România le are în domeniul energiei verzi, sănătăţii şi tehnologiei informaţiei şi a promis sprijinul SUA în acest sens.