Preşedintele sirian Bashar al-Assad efectuează duminică o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite (EAU), într-un moment în care mai multe ţări arabe îşi reiau contactele cu Damascul, izolat pe plan diplomatic de peste zece ani, informează AFP. Și preşedintele Klaus Iohannis efectuează, până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.

Bashar al-Assad și şeicul Mohamed bin Zayed Al-NahyanFoto: Syrian Presidency / AP / Profimedia

„Bashar al-Assad, preşedintele Republicii Arabe Siriene, a sosit astăzi (duminică) în Emiratele Arabe Unite, pentru o vizită oficială, însoţit de soţia sa, Asma”, a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM, aceasta fiind prima deplasare oficială în străinătate a Primei Doamne a Siriei, Asma al-Assad, de la declanşarea conflictului din Siria, în 2011.

Preşedintele sirian a fost primit în capitala Abu Dhabi de preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al-Nahyane. Avioane de luptă ale Emiratelor au escortat avionul prezidenţial sirian de la intrarea lui în spaţiul aerian a EAU, a precizat aceeaşi sursă.

Assad a fost izolat pe plan diplomatic de la declanşarea represiunii în 2011 împotriva unei revolte populare ce a degenerat în război civil. După seismul devastator din 6 februarie, ţările arabe şi-au intensificat contactele şi au trimis ajutor la Damasc.

Preşedintele sirian, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul lui 2011, s-a deplasat pe 20 februarie în sultanatul Oman, o premieră după 12 ani de război în Siria. Mediator discret însă important pe scena diplomatică, Omanul este una dintre rarele ţări arabe şi singura ţară din Golf care a menţinut mereu relaţii diplomatice oficiale cu Damascul de la declanşarea războiului.

La sfârşitul lui 2018, EAU şi-au redeschis ambasada la Damasc, iar în martie 2022 Bahsar al-Assad a întreprins la Abu Dhabi prima sa vizită într-o ţară arabă. El a fost primit de preşedintele Mohammed bin Zayed.

Eforturile de a ajuta Siria după seism au fost conduse de Abu Dhabi, care a contribuit la ruperea izolării. Emiratele au promis de asemenea peste 100 de milioane de dolari ajutor, au trimis o echipă de salvatori şi au furnizat mii de tone de materiale de salvare.

De asemenea, ministrul afacerilor externe al EAU, Abdallah bin Zayed al-Nahyane, s-a deplasat în Siria luna trecută, el fiind primul înalt responsabil din Golf care a întreprins o astfel de deplasare după seism. Vizita din februarie a fost a doua sa vizită din acest an în Siria.

Assad a mai întreprins săptămâna aceasta o vizită la Moscova, unde a fost primit de omologul său rus Vladimir Putin, care încearcă de mai mulţi ani să apropie Damascul de ţările arabe.

Președintele României, Klaus Iohannis, face, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, în perioada 18-21 martie 2023, la invitația Președintelui Emiratelor Arabe Unite, Alteța Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, a anunțat Administrația Prezidențială.

Cu prilejul vizitei, care este prima la acest nivel după 20 de ani, vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către miniștri români de resort și oficiali în domeniul energiei, domeniul securității cibernetice și al educației.