Fabrica Toyota din Sankt Petersburg ar putea fi transferată către NAMI (Institutul Central de Cercetare şi Dezvoltare de Automobile şi Motoare), a anunţat ministrul Industriei şi Comerţului, Denis Manturov, conform agenţiei ruse de presă TASS, transmite Reuters.

Logo ToyotaFoto: Jorg Huttenholscher, Dreamstime.com

În septembrie 2022, producătorul auto nipon a decis să oprească producţia de vehicule în Rusia, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

„Transferul activelor Toyota din Rusia către NAMI este luat în considerare”, a declarat Manturov la o reuniune de afaceri.

Deja NAMI a preluat fabricile din Rusia ale Renault şi Nissan.

Un purtător de cuvânt al Toyota a anunţat vineri că firma analizează deciziile privind uzina din Sankt Petersburg, a cărei activitate fusese suspendată în martie 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Deşi este adevărat că luăm în considerare diverse opţiuni, încă nu a fost nimic decis în acest moment”, a precizat oficialul nipon.

Multe fabrici din Rusia au suspendat producţia şi au trimis angajaţii în şomaj, din cauza lipsei de componente şi a exodului producătorilor occidentali, după ce în 24 februarie Rusia a invadat Ucraina. (Agerpres) (sursă foto Dreamstime)