Liderul Partidului Popular European (PPE) şi al grupului europarlamentar omonim, Manfred Weber, a cauzat reacţii puternice la Madrid şi Bruxelles după ce a pus sub semnul întrebării viitoarea preşedinţie spaniolă a Consiliului Uniunii Europene pe fondul dezacordurilor interne în coaliţia guvernamentală de centru-stânga cu privire la războiul din Ucraina, notează miercuri Euractiv.com, citat de Agerpres.

Manfred WeberFoto: Sem van der Wal / AFP / Profimedia

Socialiştii europeni au reacţionat afirmând că declaraţiile lui Weber sunt un semn de „slăbiciune”.

De la începerea conflictului din Ucraina, partidul Podemos, care participă la coaliţia guvernamentală de la Madrid, a fost categoric împotriva trimiterii de arme către Ucraina, în timp ce Partidul Muncitoresc Spaniol (PSOE) şi-a reiterat preferinţa faţă de trimiterea de asistenţă militară.

În 21 ianuarie, Pablo Echenique, purtător de cuvânt al Podemos, a declarat că partidul său se opune participării la „patima NATO privind războiul”.

Oficialităţi ale Podemos au participat la proteste anti-NATO în timpul Summitului de la Madrid din iunie 2022.

Secretarul general al Podemos, Ione Belarra, care este şi ministru pentru drepturi sociale, i-a cerut PSOE în 17 februarie să-şi reconsidere poziţia favorabilă livrării de arme pentru Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului.

De partea sa, PSOE a insistat pe sprijinul său pentru trimiterea de arme ca parte a unui răspuns comun european la conflict şi, în 23 februarie, Ministerul Apărării spaniol, care este condus de un socialist, i-a trimis Ucrainei şase tancuri Leopard.

La 9 martie, o majoritate din parlamentul spaniol a votat în favoarea livrărilor suplimentare de arme pentru Kiev. Totuşi, Podemos a votat împotrivă.

Weber: „Pedro Sanchez să clarifice care este opinia guvernului spaniol cu privire la Ucraina. Nu putem accepta niciun fel de incertitudine”

Manfred Weber, care se confruntă cu probleme interne legate de modul în care conduce PPE, a criticat coaliţia guvernamentală de la Madrid pentru sprijinul „incert” pentru Ucraina înaintea preluării preşedinţiei semestriale a Consiliului UE de către Spania la 1 iulie acest an.

„Podemos trebuie să-şi clarifice poziţia, el face parte din guvern înaintea preşedinţiei Consiliului UE şi aş vrea să îl întreb pe premierul Pedro Sanchez să clarifice care este opinia guvernului spaniol cu privire la Ucraina. Nu putem accepta niciun fel de incertitudine într-un asemenea moment din istorie”, a adăugat Weber.

Lidera socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, eurodeputata spaniolă Iratxe García, a dat noi asigurări despre angajamentul guvernului spaniol faţă de apărarea Ucrainei şi de livrarea sprijinului militar.

Ea a calificat drept „stupidă” insinuarea că preşedinţia Consiliului UE în a doua jumătate a anului este expusă riscurilor.

„Weber spune că ei (PPE) apără statul de drept, citând Polonia, România (...), dar evită să vorbească despre Grecia sau Italia”, a reacţionat şi eurodeputata Idoia Villanueva, membră a Podemos, ea acuzându-l pe liderul PPE de utilizarea de duble standarde.