Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit pe Viktor Orban luni seară la Paris pentru a insista asupra "unităţii ţărilor europene" în privinţa războiului din Ucraina în faţa frecventei voci disonante a premierului ungar, precum şi asupra "valorilor europene" şi "statului de drept", notează AFP.

Emmanuel MacronFoto: presidence-francaise.consilium.europa.eu

În cursul unei cine de lucru la Palatul Elysée, şeful statului francez şi controversatul lider ungar au pregătit Consiliul European din 23 şi 24 martie de la Bruxelles. Ei au discutat despre "problemele de politică industrială şi competitivitate europene, precum şi subiectul migraţiei", a declarat preşedinţia franceză.

Viktor Orban navighează în contra-curent faţă de partenerii săi europeni în dosarul ucrainean de la invazia rusă a Ucrainei în urmă cu un an. El critică "războiul indirect" desfăşurat de Europa împotriva Rusiei şi a lansat la sfârşitul lui februarie un nou apel la o încetare a focului.

În plus, liderul naţionalist a intrat în dispută în repetate rânduri cu Uniunea Europeană din cauza respectului fluctuant pentru statul de drept în Ungaria, problemă pe care Emmanuel Macron, mult mai eurofil, intenţiona să o aducă din nou în discuţie luni seară.

Cina de la Palatul Elysee, la peste un an după ultima lor întâlnire bilaterală din decembrie 2021, la Budapesta, "a fost o ocazie de a reafirma necesitatea unităţii ţărilor europene în sprijinul lor pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, în special prin aplicarea strictă de sancţiuni împotriva Rusiei", au făcut cunoscut consilieri ai preşedintelui francez.

De asemenea, "a permis să se abordeze problema ratificării aderării Finlandei şi Suediei la NATO, precum şi a reformelor de interes comun, care ar trebui să aibă loc în următoarele câteva săptămâni în parlamentul Ungariei", potrivit Palatului Elysée.

Din cei 30 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice, doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat încă aceste două noi candidaturi depuse în plin război din Ucraina. O sursă diplomatică franceză a declarat luni că este "destul de încrezătoare" în procesul parlamentar aflat în desfăşurare de partea maghiară.

De la începutul conflictului în februarie 2022, Budapesta, foarte dependentă de importurile ruseşti de hidrocarburi, şi-a menţinut o poziţie ambiguă, abţinându-se să-l critice pe preşedintele rus.

Viktor Orban, care a avut legături strânse cu Vladimir Putin înainte de război, refuză să trimită arme Kievului şi critică sancţiunile europene împotriva Moscovei, deşi le-a votat.

De la revenirea sa la putere, în 2010, liderul naţionalist şi-a extins treptat controlul asupra mass-media şi justiţiei, atrăgându-şi regulat critici din partea Uniunii Europene.

UE blochează, astfel, fonduri alocate Budapestei în valoare de 12 miliarde de euro în aşteptarea unor reforme anticorupţie.