Kremlinul vede în acordarea premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar peliculei „Navalnîi”, un film despre liderul opoziţiei ruse Alexei Navalnîi, o tentativă de „politizare” a celei de-a 7-a arte, informează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri PeskovFoto: Vladimir Gerdo / Sputnik / Profimedia

În regia canadianului Daniel Roher, lungmetrajul prezintă ascensiunea politică a lui Alexei Navalnîi, tentativa de asasinat căreia i-a supravieţuit cu greu şi încarcerarea sa ulterioară.

„Şi mai este cineva care nu a putut fi cu noi în această seară: Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, rămâne în detenţie în regim de izolare din cauza a ceea ce el numeşte - vreau să mă asigur că îi citez corect cuvintele - războiul de agresiune nedrept al lui Vladimir Putin în Ucraina”, a declarat Roher la primirea statuetei, notează Agerpres.

La rândul său, Kremlinul a acuzat Hollywoodul că încearcă să „politizeze” cea de-a 7-a artă.

„Chiar dacă nu am văzut filmul, presupun că există un anumit element de politizare a subiectului”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în faţa presei.

„Hollywood-ul însuşi nu se fereşte uneori să îşi politizeze operele”, a adăugat el.

Închis de mai bine de doi ani, Navalnîi a fost arestat la întoarcerea sa în Rusia după o otrăvire pe care el o atribuie Kremlinului, în pofida dezminţirilor acestuia.

El are de ispășit o condamnare contopită de 11 ani și jumătate de închisoare în două cazuri separate de fraudă, despre care spune că au fost inventate pentru a-l reduce la tăcere.

Iulia Navalnaia, soţia politicianului rus, a urcat pe scena şi a susţinut un scurt discurs prin care s-a adresat soţului ei, criticându-l totodată pe Vladimir Putin.

„Soţul meu se află în închisoare pur şi simplu pentru că a spus adevărul. Soţul meu este în închisoare pur şi simplu pentru că apără democraţia”, a declarat duminică aceasta.

Produs de HBO Max şi de CNN Films, „Navalnîi” a fost prezentat în avanpremieră la Festivalul de film Sundance la 25 ianuarie 2022.

În februarie 2023, lungmetrajul a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun documentar la gala premiilor BAFTA de la Londra.