Bugetul de apărare al Germaniei va trebui să crească „în anii următori", a declarat ministrul de finanţe, Christian Lindner, într-un interviu acordat ziarului de duminică Welt am Sonntag, potrivit Reuters.

Christian LindnerFoto: Olivier Matthys / AP - The Associated Press / Profimedia

Lindner a amânat joi prezentarea primului proiect de buget, dar se aşteaptă să îşi facă publice planurile privind cea mai mare economie a Europei miercuri, când va prezenta, de asemenea, o proiecţie financiară până în 2027.

În interviul menţionat, din care au fost date publicităţii fragmente încă de sâmbătă, ministrul a spus că este deschis faţă de creşterea cheltuielilor pentru apărare, remarcând totodată că discuţiile vor fi dificile, în condiţiile în care deceniul de dobânzi scăzute şi venituri în creştere ale guvernului s-a încheiat.

„Situaţia cu care ne confruntăm în prezent în planificarea bugetului pentru 2024 nu poate fi comparată cu niciuna dintre deliberările bugetare din ultimii zece ani', a declarat Lindner.

„Realitatea este acum diferită. Pentru prima dată în mai mult de un deceniu, trebuie să ne consolidăm", a declarat acesta.

Dar în pofida unei nevoi de înăsprire a politicii fiscale, el s-a declarat în favoarea creşterii cheltuielilor pentru apărare.

„Este necesar ca bugetul apărării să crească în anii următori", a declarat Lindner.

„Mai ales dacă ieşirile de fonduri din programul special pentru forţele armate germane nu mai pot contribui la realizarea ţintei de 2%", a spus ministrul, fără a oferi cifre exacte. (Agerpres)