Argentina, și în special capitala sa, se sufocă sub o vară interminabilă, cea mai călduroasă din istoria sa, cu clase închise sau în format restrâns, copii puși la adăpost, întreruperi de curent în cartiere și temperaturi record, potrivit AFP.

Secetă în Argentina, februarie 2023Foto: eduardo bodiño / DPA / Profimedia

Autoritățile sanitare au emis o alertă roșie pe o treime din țară la sfârșitul săptămânii trecute, iar temperatura a crescut fără oprire în ultima săptămână la Buenos Aires, unde joi erau 34 de grade: Argentina se confruntă cu al nouălea val de căldură din acest sezon primăvară-vară de la începutul lunii noiembrie.

În valul precedent, din februarie, au căzut recorduri, pecetluind cea mai călduroasă perioadă pentru Buenos Aires de la începutul înregistrărilor (1906), cu o temperatură medie zilnică de 25,6 grade (inclusiv nopțile).

La nivel național, a fost cea mai călduroasă vară din 1961 încoace, iar statisticile continuă să fie rescrise pentru luna martie: 38 de grade pe 3 martie, potrivit Serviciului Național de Meteorologie (SMN).

În capitală, care este foarte verde mai ales după marile lucrări de amenajare de la începutul secolului XX, luna martie este de obicei o lună plăcută, cu o căldură moderată și seri blânde. Dar anul acesta, temperaturile minime nu scad.

„Este cea mai călduroasă (lună) martie de care îmi amintesc, de fapt, din viața mea. Capitala nu este deloc obișnuită cu așa ceva", se îngrijorează Ricardo Merkin, un septuagenar care se plimbă dimineața devreme în parcul din Palermo. Și care, slăbit de căldură, spune că își urmărește tensiunea arterială „ca niciodată în ultimii 15 ani”.

Tinerii, între timp, chiulesc de la școală, care s-a reluat săptămâna trecută. Numeroase cursuri au fost suspendate în provincia Buenos Aires din cauza lipsei de echipamente de aer condiționat.

„Cei mici se prăbușesc, nu se pot concentra, imaginați-vă 39 de elevi într-o cameră fără ventilație”, a declarat pentru AFP Patricia Castro, mama unui elev de șapte ani din districtul Boedo.