„Egalitatea de gen este din ce în ce mai îndepărtată: dacă lucrurile nu se schimbă, mai avem nevoie de alţi 300 de ani”, a avertizat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, în timpul Adunării Generale în vederea Zilei Internaționale a Femeii din 8 martie - relatează Rai News, citat de Rador.

Secretarul general al ONU, Antonio GuterresFoto: Enrique Shore / Alamy / Alamy / Profimedia

„În întreaga lume, drepturile femeilor sunt abuzate, amenințate și încălcate”, spune el. O imagine sumbră în ceea ce privește viitorul şi mai ales progresul din ultimele decenii al drepturilor femeilor în lume.

Antonio Guterres a enumerat o serie de probleme critice pentru care situația globală nu se îmbunătățește, ci, dimpotrivă, se înrăutățește: mortalitatea maternă, excluderea fetelor de la școală, persoane care au grijă de membri ai familiei şi cărora li se refuză un loc de muncă, fete constrânse să se căsătorească foarte devreme.

Guterres a subliniat în special condițiile îngrozitoare din Afganistanul condus de talibani, unde „femeile și fetele au fost eliminate din viața publică”, dar nu a menționat Iranul, țară expulzată în decembrie anul trecut de Comisia ONU pentru Statutul Femeii, tocmai din cauza represiunii violente a protestelor femeilor.

Cu toate acestea, există multe locuri în lume în care „drepturile sexuale și reproductive ale femeilor sunt în declin”. „Secole de patriarhat, discriminare și stereotipuri au creat un decalaj uriaș de gen în știință și tehnologie”, a adăugat Guterres, citând ca exemplu faptul că femeile reprezintă doar 3% dintre câștigătorii Premiului Nobel în aceste domenii.

Șeful ONU a cerut o „acțiune colectivă” globală din partea guvernelor, a societății civile și a sectorului privat pentru a oferi o educație care să răspundă exigenţelor genului, pentru a îmbunătăți formarea competențelor și a investi mai mult în „reducerea decalajului digital de gen”.