Femeile care încalcă regulile codului vestimentar islamic vor fi pedepsite, a afirmat luni şeful Autorităţii Judiciare a Iranului, Gholam-Hossein Mohseni Ejei, citat de agenţia oficială IRNA, transmit Reuters și Agerpres.

Tinere din Iran și-au scos eșarfele în timpul protestelorFoto: Salam Pix / Abaca Press / Profimedia Images

„Înlăturarea hijabului (vălul musulman) este echivalent cu a arăta ostilitate faţă de Republica islamică şi valorile sale. Persoanele care se angajează la astfel de acte anormale vor fi pedepsite”, a declarat responsabilul iranian.

„Cu ajutorul justiţiei şi al executivului, autorităţile vor utiliza toate mijloacele disponibile în privinţa celor care cooperează cu duşmanul şi comit acest păcat care dăunează ordinii publice”, a adăugat acesta.

Decesul, pe 16 septembrie anul trecut, al tinerei kurde Mahsa Amini, după ce a fost arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar a declanşat proteste pe plan naţional devenite cea mai dură provocare la adresa regimului teocratic din Iran de după revoluţia islamică din 1979, notează Reuters. Campania severă de reprimare a mişcării de contestare a determinat încetarea protestelor în cea mai mare parte, în ultimele săptămâni.