Finlanda a început marți construcția noului său gard de 200 de kilometri pe o parte a frontierei sale cu Rusia, decisă după invazia Ucrainei, au anunțat polițiștii de frontieră, citați de AFP.

Rusii fac cozi imense la granita cu Finlanda pentru a fugi de incoporare in razboiul lui PutinFoto: Lauri Heino / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Lucrările se referă la un proiect pilot de trei kilometri în apropiere de orașul Imatra, în sud-estul Finlandei.

Lucrările au început marți „cu tăierea pădurii și vor continua pentru a permite construirea unui drum și instalarea unui gard”, a precizat poliția de frontieră într-un comunicat.

Construcția a încă 70 de kilometri este prevăzută între 2023 și 2025, în principal în sud-estul țării, pe partea cea mai circulată a frontierei sale cu Rusia, care are 1.340 de kilometri.

În total, Finlanda plănuiește să ridice 200 de kilometri de garduri, într-un proiect masiv estimat la 380 de milioane de euro.

Gardurile metalice înalte de trei metri vor fi acoperite cu sârmă ghimpată, cu camere de supraveghere pe timp de noapte, lumini și difuzoare instalate în locurile considerate sensibile.

Faza finală ar trebui să fie finalizată în 2026.

De teamă că Moscova s-ar putea folosi de migranți pentru a exercita presiuni politice, Finlanda, țară candidată la NATO, și-a modificat în iulie legea privind paza frontierelor pentru a facilita construirea unor bariere mai puternice.

În prezent, frontierele Finlandei sunt asigurate în principal de garduri ușoare din lemn, concepute în principal pentru a ține animalele la distanță.

De asemenea, Estonia, Letonia și Polonia au sporit sau intenționează să sporească securitatea la frontierele lor cu Rusia.

În septembrie, rușii sau fugit masiv în Finlanda după ce președintele Vladimir Putin a anunțat mobilizarea rezerviștilor pentru a lupta în Ucraina.

Helsinki a restricționat apoi sever intrarea cetățenilor ruși pe teritoriul său.​