Autoarea cărţlor „Harry Potter”, J.K. Rowling, a vorbit despre abuzul pe care l-a suportat din partea fostului ei soţ, spunând că acesta a încercat să-i ascundă manuscrisul primei cărţi a seriei pentru a o împiedica să-l părăsească, scrie The Guardian, citat de News.ro.

J.K. Rowling, autoarea romanelor „Harry Potter”Foto: Yui Mok / PA Images / Profimedia

Vorbind în „Witch Trials of JK Rowling”, un serial podcast lansat marţi, autoarea a descris relaţia ei cu Jorge Arantes ca fiind violentă şi controlantă, spunând că a trebuit să strecoare din casă pagini din roman pentru a le fotocopia în cazul în care acesta le-ar fi ars.

„Îmi controla geanta de fiecare dată când veneam acasă. Nu aveam o cheie la propria uşă din faţă pentru că el trebuie să controleze uşa. Şi cred că nu este o persoană proastă. Cred că el ştia, sau bănuia, că voi încerca din nou”, a spus ea.

Rowling a descris că a trăit într-o „stare oribilă de tensiune” cu Arantes, deoarece a trebuit să-şi ascundă dorinţa de a-l părăsi. „Şi totuşi manuscrisul a continuat să crească. Am continuat să scriu. De fapt, ştia ce însemna acel manuscris pentru mine pentru că la un moment dat a luat manuscrisul şi l-a ascuns şi acesta a fost ostaticul lui”.

Din ce în ce mai hotărâtă să-l părăsească, ea „lua zilnic, în secret, la lucru pagini din manuscris - doar câteva pagini ca să nu-şi dea seama că lipseşte nimic - şi le fotocopiam”.

Ea a adăugat: „Treptat, într-un dulap din camera personalului, puţin câte puţin, un manuscris fotocopiat a tot crescut, pentru că bănuiam că, dacă nu reuşeam cu totul, îl ardea sau îl păstra”.

„Manuscrisul acela înseamnă încă atât de mult pentru mine. Acesta a fost lucrul pe care l-am prioritizat pentru salvare. Singurul lucru care a contat în afară de asta, evident, a fost fiica mea, dar în acel moment era încă în mine, aşa că era cât se poate de în siguranţă în acea situaţie”.

Rowling a vorbit cu Megan Phelps-Roper, fostă membră a Bisericii Baptiste Westboro, care este cunoscută pentru opiniile sale pline de ură şi protestele frecvente faţă de comunitatea LGBT şi a altora marginalizate. Megan Phelps-Roper a renunţat în 2012 „la o viaţă marcată de extremism religios”.