Liderul chinez Xi Jinping plănuiește să viziteze Moscova pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin în următoarele luni, susține Wall Street Journal, citând persoane familiare cu acest subiect.

Vladimir Putin si Xi JinpingFoto: Alexei Druzhinin / AP - The Associated Press / Profimedia

Întâlnirea lui Xi cu Putin va face parte dintr-un efort pentru negocieri de pace multilaterale, în timp ce Beijingul susține că vrea să joace un rol mai activ în încheierea războiului împotriva Ucrainei, au declarat sursele WSJ.

De asemenea, se pare că vizita va permite Chinei să își reitereze apelurile de a nu folosi arme nucleare.

Potrivit persoanelor familiarizate cu planurile lui Xi, pregătirile pentru vizită se află într-un stadiu incipient, iar data acesteia nu a fost încă stabilită, citează Kyiv Independent.

Xi ar putea călători în Rusia în aprilie sau la începutul lunii mai, când Rusia va sărbători victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, au declarat sursele pentru WSJ.

Între timp, diplomatul de top al Chinei, Wang Yi, a sosit la Moscova pe 21 februarie pentru a se întâlni cu ministrul de externe al țării, Serghei Lavrov, și cu alți oficiali, a relatat TASS.

Prima vizită a unui oficial chinez de rang înalt în Rusia de la începutul invaziei la scară largă a Moscovei în Ucraina vine la scurt timp după călătoria surpriză a președintelui american Joe Biden la Kiev pe 20 februarie.

La Conferința de Securitate de la Munchen din 18 februarie, Wang a declarat că China își va lansa inițiativa de pace la împlinirea unui an de la războiul total al Rusiei, declanșat pe 24 februarie, potrivit The Guardian.

Oficialii occidentali și-au exprimat scepticismul cu privire la planul de pace anunțat de Bejing.

Potrivit mai multor rapoarte, oficialii de la Washington D.C. sunt îngrijorați de faptul că China ar putea lua în considerare posibilitatea de a furniza Moscovei „sprijin letal”, cum ar fi armament.

Anterior, pe 4 februarie, Wall Street Journal a relatat că China a furnizat armatei ruse mijloace militare, în ciuda sancțiunilor impuse din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.