Trei supravieţuitori au fost găsiţi sub dărâmături sâmbătă, la 13 zile după cutremurul catastrofal din Turcia, soldat cu peste 45.000 de morţi în această ţară şi în Siria, a anunţat presa turcă preluată de AFP.

Cutremurele care au avut loc pe 6 februarie și au afectat sudul Turciei și nordul Siriei sunt considerate cele mai grave dezastre naturale ale secolului XXIFoto: Ayhan Iscen / AFP / Profimedia

Printre cei trei, care au fost salvaţi la Hatay, în sudul Turciei, se numără şi un copil, a precizat televiziunea privată NTV.

Victimele erau încă în viaţă la 296 de ore de la primul din cele două seisme din 6 februarie. Anterior, un supravieţuitor fusese scos dintre ruine după 278 de ore, scrie Agerpres.

Din păcate, Christian Atsu, fotbalist ghanez de la clubul turc Hatayspor, a fost găsit mort sub dărâmăturile clădirii în care locuia în Hatay, în sudul Turciei, a anunţat, sâmbătă, agentul său citat de agenţia privată turcă DHA.

Un cutremur major cu magnitudinea 7,8 a lovit luni, 6 februarie, centrul Turciei și nord-vestul Siriei, provocând zeci de mii de victime.