Armata americană a anunțat vineri că a ucis un înalt responsabil al grupării jihadiste Stat Islamic într-un raid în Siria, adăugând că patru soldați au fost răniți în operațiunea de joi seara, potrivit AFP.

Trupe americane in SiriaFoto: Delil SOULEIMAN/ AFP/ Profimedia Images

"Ținta, un lider de rang înalt al SI, Hamza al-Homsi, a fost ucis", a precizat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) într-un comunicat.

Cei patru soldați, loviți de o explozie în atacul din nord-estul Siriei, sunt tratați în Irak. Un câine implicat în operațiune a fost, de asemenea, rănit, potrivit comunicatului.

Purtătorul de cuvânt al Centcom, colonelul Joe Buccino, a declarat ulterior că explozia a fost provocată de al-Homsi, care "a supravegheat rețeaua teroristă mortală din estul Siriei înainte de a fi ucis în raid".

Cei patru soldați răniți și câinele sunt în stare stabilă, a adăugat el.

De la înfrângerea teritorială a Stat islamic în Siria în 2019, câteva sute de soldați americani, desfășurați în nord-estul Siriei în cadrul coaliției antijihadiste, au continuat să lupte alături de Forțele Democratice Siriene (FDS), dominate de kurzi, și să vizeze presupuși membri ai grupării teroriste.

La 10 februarie, o altă operațiune cu FDS a dus la confiscarea de arme și la moartea unui alt lider al SI.

În 2022, alți doi lideri ai grupării au fost uciși, unul în februarie de către forțele speciale americane în nord-vestul țării și celălalt în octombrie de către foști rebeli din provincia sudică Deraa, susținută de regim.

În octombrie 2019, SUA anunțaseră moartea liderului Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, într-o operațiune americană în nord-vestul Siriei.