Statele membre NATO au relansat miercuri la Bruxelles dezbaterea despre creşterea cheltuielilor pentru apărare, secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, considerând că actuala ţintă de 2% din PIB ar trebui să devină un minim. Abordarea nu este însă împărtăşită de toate statele membre, divizând NATO în două grupuri de țări, scriu AFP şi EFE.

Tancuri de luptă Leclerc în RomâniaFoto: Inquam Photos / George Calin

Invazia rusă în Ucraina a readus în centrul atenţiei chestiunea bugetelor alocate apărării, iar aceasta va fi una dintre temele centrale ale summitului NATO din luna iulie.

„Trebuie să încetăm să considerăm 2% ca un plafon”

Secretarul general Jens Stoltenberg insistă de mai multe luni că sunt necesare investiţii importante pentru modernizarea capacităţilor militare ale Alianţei.

El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO.

  • „Trebuie să încetăm să considerăm 2% ca un plafon şi să considerăm acest 2% ca un minimum şi să ne angajăm mai ferm într-o perspectivă pe termen lung.
  • Atunci când vedem nevoia de muniţii, de apărare antiaeriană, de instruire, pregătire pentru capacităţile de vârf, este evident că acest 2% pentru apărare este un minim”, a spus Stoltenberg, miercuri, la finalul reuniunii miniştrilor apărării din statele NATO, scrie Agerpres, citând EFE și AFP.

„Ceea ce contează este să fie 2% cheltuieli eficiente şi utile”

  • „Împărtăşesc această evaluare. Cred că simplul fapt de a ne apropia de obiectivul de 2% nu va fi suficient. Acesta trebuie să fie baza pentru tot ce urmează.
  • Guvernul german dezbate asta chiar acum şi va ajunge în curând la un acord”, a reacţionat ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

Guvernul de la Berlin anunţase în decembrie că poate promite doar începând din anul 2025 atingerea ţintei NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru bugetul apărării, motivând că este frânat în îndeplinirea acestui obiectiv de capacităţile industriei de armament.

În opinia ministrului francez al apărării Sebastien Lecornu, esenţial nu este bugetul în sine alocat armatei, ci modul de distribuire a acestor cheltuieli.

  • „Dincolo de problema celor 2% din PIB, ceea ce contează este să fie 2% cheltuieli eficiente şi utile”, a explicat ministrul francez, care a ţinut să amintească angajamentul Franţei de a face „investiţii masive în apărarea sa de o valoare inedită de 413 miliarde de euro”.

Banii pentru apărare au împărțit NATO în două grupuri de țări

Dar acest obiectiv divizează statele NATO. Unele avertizează împotriva unor obiective prea ambiţioase sau prea rigide sau consideră că îşi aduc deja o contribuţie suficient de semnificativă prin investiţiile făcute în industria de apărare sau prin participarea la misiunile şi operaţiunile Alianţei.

Procentul de 2% „este în regulă, dar trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că avem o anumită flexibilitate, întrucât ţările sunt diferite”, a subliniat ministrul luxemburghez al apărării, François Bausch.

Potrivit unui înalt responsabil american, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului, chestiunea bugetului alocat apărării împarte NATO în două grupuri de ţări: de o parte, cele care, asemenea statelor baltice şi Poloniei, insistă pentru o creştere mai ambiţioasă a acestei alocări, cu un obiectiv de cel puţin 2,5% din PIB, iar de cealaltă parte ţări precum Canada, Spania, Luxemburg şi într-o anumită măsură Italia, care cred că un asemenea obiectiv nu ar fi adaptat situaţiei lor.

  • „Rezumând, cred că concluzia evidentă este că 2% nu este de ajuns.
  • Şi aş spune că majoritatea aliaţilor împărtăşesc această analiză", a concluzionat acelaşi responsabil american.

La reuniunea ministerială încheiată miercuri, statele NATO au început să evalueze care ar putea fi noul obiectiv acceptabil pentru bugetele apărării, cu scopul de a-l aproba formal la summitul care va avea loc în iulie la Vilnius.

„Dacă Europa ar lupta împotriva Rusiei, unele țări ar rămâne fără muniție în câteva zile”

Ritmul livrărilor de muniție către Ucraina, unde forțele Kievului folosesc zilnic până la 10.000 de obuze, a dus la epuizarea stocurilor occidentale și a scos la iveală probleme în lanțurile de aprovizionare, care nu sunt suficient de rapide și de eficiente și nu au personal de ajuns.

  • „Dacă Europa ar lupta împotriva Rusiei, unele țări ar rămâne fără muniție în câteva zile”, a declarat pentru Reuters un diplomat european.

NATO a finalizat recent un inventar al stocurilor de muniție rămase, a declarat pentru Reuters un oficial NATO, sub protecția anonimatului. Fiecare stat membru are o țintă de muniție stabilită, iar cea mai mare parte a țărilor nu atinseseră aceste obiective înainte de invazia Rusiei în Ucraina, a afirmat oficialul citat.

Acum, stocurile sunt și mai mici din cauza războiului din Ucraina, ceea ce face probabil ca NATO să ridice nivelurile țintă pentru rezervele de muniție ale țărilor membre, a mai spus sursa citată de Reuters.

Informațiile despre muniția aflată în stocurile fiecărui stat și despre țintele asumate de fiecare țară sunt clasificate, fiind unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale alianței, conform Reuters.

În general, NATO stabilește pentru fiecare stat membru anumite capacități pe care alianța să le poate utiliza în cazul unui conflict. Asta ar putea însemna, de exemplu, că un anumit aliat ar putea fi nevoit să aibă o divizie blindată - aproximativ 10.000 până la 30.000 de soldați - complet echipată și pregătită cu muniție, capabilă să lupte la un anumit nivel de intensitate pentru o anumită perioadă de timp.

Luând în considerare toate aceste condiții, țara respectivă va trebui să furnizeze o anumită cantitate de muniție, tancuri, obuziere și ce ar mai fi nevoie pentru a îndeplini cerințele NATO.

De asemenea, războiul a adus în centrul atenției lipsa capacității industriale necesare pentru a crește rapid producția, după ce în ultimele decenii multe linii de fabricaţie au dispărut din cauza comenzilor tot mai mici din partea guvernelor.