Preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus să retragă Legiunea de Onoare acordată de predecesorul său Jacques Chirac preşedintelui rus Vladimir Putin în 2006, explicând, totodată, că doreşte să aleagă "momentul potrivit pentru a face asta", notează AFP.

Vladimir Putin si Emmanuel MacronFoto: Colaj Foto Profimedia Images

Şeful statului francez i-a remis miercuri seară preşedintelui Volodimir Zelenski, în trecere prin Paris în a doua călătorie în afara Ucrainei de la începutul invaziei ruse, Marea Cruce a Legiunii de Onoare. Aceasta este cea mai înaltă distincţie pe care un preşedinte francez o poate decerna unui omolog.

Întrebat de presă la finalul unui summit european la Bruxelles, în cursul nopţii de joi spre vineri, Emmanuel Macron a explicat că această distincţie este "un element de justiţie şi de recunoaştere din partea ţării noastre" în ceea ce îl priveşte pe preşedintele ucrainean.

Dar ceremonia informală de remitere a Legiunii de Onoare lui Volodimir Zelenski la Palatul Elysee, de unde Emmanuel Macron a postat un videoclip pe Twitter, a reanimat cererile ca Franţa să îi retragă această distincţie lui Vladimir Putin.

În 2006, Jacques Chirac i-a înmânat preşedintelui rus Marea Cruce a Legiunii de Onoare. Decizia a stârnit imediat polemică. Organizaţia Reporteri fără Frontiere a încercat în special în instanţă, dar fără succes, să-l priveze de ea pe liderul de la Kremlin.

Subliniind că este o "problemă simbolică, dar importantă", preşedintele Macron a spus: "Nu îmi interzic nimic (...), dar nu este o decizie pe care să o iau astăzi".

Aceste decizii "sunt întotdeauna pline de semnificaţii şi cred că trebuie ales momentul potrivit pentru a face asta", a mai spus şeful statului francez, potrivit AFP. (Agerpres)