Cancelarul german Olaf Scholz a criticat miercuri competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil, scrie Reuters.

Olaf ScholzFoto: Bernd Von Jutrczenka / AFP / Profimedia Images

Şeful guvernului de la Berlin a apreciat că această situaţie este dăunătoare pentru unitatea aliaţilor.

  • „Menţinem şi întărim această coeziune pregătind mai întâi deciziile în mod confidenţial şi comunicându-le abia după aceea”, a declarat el în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal, conform unui manuscris al discursului.

Scholz a menţionat cooperarea sa cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, pentru furnizarea de tancuri pentru Ucraina.

  • „Ceea ce dăunează unităţii noastre este întrecerea publică de a ne depăşi unii pe alţii în materie de tancuri, submarine, aeronave - cine cere mai mult?”, a adăugat cancelarul, scrie Agerpres, citând Reuters.