O intervenţie video a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul următoarei ediţii a festivalului de muzică de la Sanremo, din perioada 7 - 11 februarie, provoacă controverse în rândul clasei politice din Italia.

Volodimir ZelenskiFoto: POU / Zuma Press / Profimedia

În timpul evenimentului urmează să fie difuzat un mesaj preînregistrat al preşedintelui ucrainean, care va fi difuzat pe RAI în 11 februarie. În acest videoclip de două minute, el mulţumeşte Italiei pentru sprijinul acordat în războiul împotriva Rusiei, scrie BFM TV.

Potrivit presei locale, această intervenţie filmată nu a fost ştearsă la presiunea mai multor membri ai Consiliului de administraţie al RAI. Mulţi reprezentanţi ai clasei politice au denunţat implicarea lui Zelenski.

„Să sperăm că Sanremo rămâne festivalul cântecului italian şi nimic altceva”, a spus Matteo Salvini, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei şi liderul partidului de extremă dreapta Liga Nordului. „Sper că războiul se va încheia cât mai curând posibil şi că Sanremo rămâne un loc dedicat muzicii”, a adăugat el.

„Sprijinul nostru pentru Ucraina este dincolo de orice îndoială. Cu toate acestea, cred că este o greşeală să amesteci un eveniment muzical cu un mesaj al preşedintelui unei ţări aflate în război”, a scris pe Twitter Carlo Calenda, liderul Action, un partid social-liberal.

Zelenski a avut intervenţii similare la galele Grammy şi Globurilor de Aur în ultimele luni. De asemenea, a participat la ceremoniile de deschidere ale festivalurilor de la Cannes şi Veneţia. (Sursa: News.ro)