Partidul cancelarului austriac Karl Nehammer pierde voturi în fața naționaliștilor de dreapta, potrivit celor mai recente date, citate de Bloomberg. Partidul Popular Austriac a pierdut majoritatea absolută în Austria Inferioară (sub 40% din voturi), find nevoit să caute o alianță pentru prima dată în ultimele două decenii.

Cancelarul Austriei Karl NehammerFoto: photonews.at/Georges Schneider / imago stock&people / Profimedia

Primele date transmise de televiziunea publică au arătat că Partidul Libertății anti-imigranți a urcat pe locul al doilea.Partidul Libertății (anti-imigranți), a urcat așadar pe locul doi cu 25,4%, iar social-democrații s-au clasat pe locul trei cu 20,7%. În ciuda faptului că a câștigat cu 10 puncte procentuale mai puține voturi de la ultimele alegeri, Partidul Popular a ocupat totuși primul loc cu 39,7%.

Austria Inferioară este landul cel mai mare din Austria ca suprafață și al doilea ca populație. Austria Inferioară este, de asemenea, foarte rurală. Cele mai mari orașe sunt St. Pölten (56.000 de locuitori) și Wiener Neustadt (47.000 de locuitori). 70% dintre austriecii de acolo trăiesc în orașe cu mai puțin de 10.000 de locuitori.

Austria Inferioară este considerată fieful partidului ÖVP, care nu a obținut niciodată mai puțin de 44 la sută la alegeri.

Aproximativ 1,3 milioane de cetățeni - echivalentul fiecărui al cincilea austriac eligibil la vot - au fost chemați duminică, 29 ianuarie, să aleagă un nou parlament de land în Austria Inferioară (Niederösterreich).

Acest land e fortăreața și centrul de putere al actualului partid al cancelarului Karl Nehammer, Österreichische Volkspartei (ÖVP), și de aceea Austria politică a fost în fierbere, în ultimele săptămâni. Guvernatorul în exercițiu, Johanna Mikl-Leitner (58 de ani) a dominat, inclusiv mediatic, campania electorală.

Politici și stratageme

Partidul conservator este amenințat cu pierderea majorității absolute în parlamentul Austriei și, eventual, și în guvernul statului, care se formează după un sistem de reprezentare proporțională. Iar o pierdere în fieful de bază ar slăbi și mai mult partidul la nivel federal, ÖVP fiind și anterior lovit de scandaluri de corupție.

În timp ce, în campanie, Mikl-Leitner a strâns mâini de alegători, colegul ei de partid, cancelarul Karl Nehammer, de asemenea înrădăcinat în ÖVP din Austria Inferioară, a ieșit public și a încercat să dea un impuls în favoarea candidatei, prin resuscitarea problemei imigrației și azilului.

„Destul de mulți observatori politici văd, de asemenea, veto-ul lui Nehammer împotriva aderării Bulgariei și României la Schengen, în legătură cu înfrângerea electorală iminentă din Austria Inferioară“, scrie Augsburger Allgemeine. Publicația germană consemna și într-un reportaj de luna trecută, că „în Austria, refugiații devin pion al politicii“.

Când vor avea loc următoarele alegeri

În Carinthia sunt programate alegeri la începutul lunii martie (05.03.2023) iar în Salzburg urmează alegeri în 23 aprilie anul acesta.

Va fi interesant de văzut dacă guvernatorul SPÖ Peter Kaiser își va menține rezultatul excelent din 2018 ( 47,9%) – deși ne-am putea aștepta la câștiguri electorale și ale FPÖ. Aceasta a dominat Carintia timp de mulți ani sub Jörg Haider, s-a prăbușit masiv în 2013 și a revenit puțin în 2018.

Alegerile de la Salzburg vor avea loc în aprilie. În prezent, singura coaliție de trei partide la nivel de stat – formată din ÖVP, Verzi și NEOS –va face față testului electoral pentru prima dată pe 23 aprilie. E puțin probabil ca guvernatorul ÖVP Wilfried Haslauer să repete marea victorie electorală din 2018. La acel moment, el a obținut de departe cel mai mare câștig, cu o creștere de 8,8 puncte procentuale.