Directorii Ford s-au oferit să poate discuţii cu reprezentanţii sindicatului privind planificatele schimbări structurale la uzina Ford din Koln (Germania), şi la alte unităţi din această ţară, dar nu au fost prezentate propuneri concrete, a anunţat sâmbătă un reprezentant al sindicatului, transmit DPA şi Reuters.

Logo Ford MotorFoto: Eric Thayer / Getty images / Profimedia

Vorbind la o conferinţă de presă care a avut loc la Koln, Benjamin Gruschka, şeful Consiliului angajaţilor de la fabricile Ford din Germania, a declarat că oamenii sunt pregătiţi să riposteze la planurile de restructurare, dar nu a dat detalii concrete.

Relocarea în SUA a activităţilor centrale de dezvoltare ameninţă întregul segment de maşini de pasageri al Ford în Europa. Automobilele dezvoltate în SUA nu se vând şi în Europa, din cauza necesităţilor diferite ale clienţilor, a explicat Gruschka.

Acesta a avertizat: "Dacă maşinile nu mai sunt dezvoltate în Europa, acest fapt va reprezenta "începutul sfârşitului"".

În prezent, producătorul auto american are aproximativ 14.000 de angajaţi la uzina din Koln, unde circa 3.800 persoane lucrează la dezvoltarea de produs, iar pe acest segment urmează să fie făcute până la 2.500 de concedieri, potrivit Consiliului angajaţilor. De asemenea, 700 de angajaţi din sectorul administrativ ar putea fi concediaţi.

Oficiali de la IG Metall, cea mai mare confederaţie sindicală germană, au anunţat miercuri că Ford va decide până la mijlocul lunii februarie câte locuri de muncă vor fi eliminate în Europa.

Ford nu a dorit să comenteze aceste declaraţii reamintind că, în data de 20 ianuarie, a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţa că trecerea la producţia de vehicule electrice necesită schimbări structurale, dar nu vor fi făcute alte comentarii până la finalizarea planurilor.

Forţa de muncă pe care Ford o are în Europa a fost afectată de un val de disponibilizări în 2019 şi 2020, în contextul în care producătorul auto a vrut să ajungă la o marjă operaţională la 6% în Europa, un obiectiv care a fost dejucat de pandemia de coronavirus, astfel că în primele nouă luni ale anului trecut Ford a realizat în Europa o marjă de profit brut de doar 2,2% din vânzări.

Subsidiara Ford din Europa produce, vinde şi oferă servicii pentru brandul Ford de vehicule în 50 de pieţe, având aproximativ 45.000 de angajaţi la propriile sale facilităţi şi la societăţile mixte, conform informaţiilor postate pe site-ul companiei.

Producătorul auto american s-a angajat ca până în 2030 să vândă în Europa exclusiv automobile electrice, iar până în 2024 ar urma să fie lansate trei noi automobile electrice şi patru noi vehicule comerciale electrice, pe piaţa europeană.

(sursa:Agerpres)