„Cecenia şi-ar putea obţine independenţa”, consideră premierul polonez Mateusz Morawiecki, care îndeamnă, într-un interviu acordat publicaţiei franceze LCI, şi „alte naţiuni din Federaţia Rusă” - care sunt, în opinia sa, „în închisoare” - „să se elibereze”.

Mateusz MorawieckiFoto: Agerpres/EPA

„Există părţi ale Rusiei care sunt nişte închisori ale altor naţiuni”, a denunţat vineri şeful Guvernului de la Varşovia, potrivit News.ro.

„Aceste părţi ale Rusiei ar putea fi eliberate, ca Cecenia de exemplu”, apreciază Morawiecki.

„Ei ar putea să-şi obţină independenţa. S-au bătut pentru libertatea lor timp de secole, iar de câteva decenii se bat cu multă motivare. Eu cred că această ţară (Cecenia) îşi merită independenţa”, a subliniat premierul polonez.

Cecenia a luptat în două războaie cu Rusia, în perioadele 1994-1996 şi 1999-2009.

După al Doilea Război din Cecenia, Moscova şi-a restabilit controlul federal.

Această republică este condusă în prezent de Ramzan Kadîrov, un aprig susţinător al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că le doreşte „vecinilor noştri ruşi” „să le fie mai bine în contextul unei ţări normale, unei dezvoltări normale şi unor relaţii normale”.

„Asta este ceea ce vor toate ţările să se întâmple cu Rusia. Din nefericire, (ceea ce se întâmplă acum) nu este ceea ce aşteptam de la ei în ultimele decenii, în ultimele secole”, a subliniat el.

___