Sute de persoane s-au adunat duminică la Graceland pentru a-i aduce un ultim omagiu cântăreței Lisa Marie Presley într-o slujbă la conacul din Memphis, Tennessee, pe care ea l-a moștenit de la tatăl ei, legendarul Elvis Presley, relatează Reuters.

Alanis Morissette cantand la slujba de pomenire a cantaretei Lisa Marie PresleyFoto: Jason Kempin / Getty images / Profimedia

Presley a murit pe 12 ianuarie la vârsta de 54 de ani. Mai devreme în acea zi, ea fusese transportată de urgență la un spital din Los Angeles, după ce a suferit un stop cardiac la domiciliul ei.

„Inima noastră este frântă, Lisa, și cu toții te iubim”, a spus mama ei, Priscilla Presley, la slujbă.

„Lisa Marie Presley a fost un simbol, un model, un super-erou pentru mulți oameni din întreaga lume”.

Au concertat cântăreții Alanis Morissette, Billy Corgan și Axl Rose.

Ea mai are trei fiice - Riley Keough, actriţă, şi gemenele Finley şi Harper Lockwood.

Cu două zile înainte de moartea ei, ea apăruse alături de mama ei, Priscilla Presley, la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur din Beverly Hills, California, unde actorul Austin Butler a câștigat premiul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea legendarului star rock-n-roll Elvis, în filmul cu același nume. Butler a adus un omagiu ambelor femei în discursul său de acceptare a premiului.

Presley și-a început cariera muzicală în anii 2000 cu două albume, „To Whom It May Concern” și „Now What”, care au ajuns în top 10 în topul Billboard 200 de albume.

Ea s-a căsători și a divorțat de patru ori, inclusiv cu starul pop Michael Jackson și cu actorul Nicholas Cage.

Era singurul copil al uneia dintre cele mai mari vedete din muzica americană și avea 9 ani când Elvis Presley a murit de insuficiență cardiacă la 42 de ani, în 1977, la Graceland. Conacul este acum o atracție turistică populară.

Elvis Presley și alți membri ai familiei sale sunt îngropați la Graceland's Meditation Garden.

Lisa Marie Presley a fost înmormântată acolo înaintea slujbei de pomenire, alături de mormântul fiului ei, Benjamin Keough, care a murit în 2020 la vârsta de 27 de ani, un deces considerat o sinucidere de către medicul legist din județul Los Angeles. Ea s-a declarat „distrusă” de moartea fiului ei.

După slujba de pomenire, cei îndoliați urmau să meargă la mormântul Lisei Marie Presley.