Premierul maghiar a declarat vineri, la postul public de radio, că politica de sancţiuni aplicată Rusiei este greșită și crede că „cineva de la Bruxelles ar trebui să spună în sfârşit: “oameni buni, am dat-o în bară”, să ne oprim, pentru că vom ajunge foarte rău”, potrivit Hiradu.hu.

Viktor OrbanFoto: AGERPRES

„Dacă acest lucru s-ar întâmpla, preţurile la energie ar scădea imediat, totodată inflaţia s-ar înjumătăţi într-o clipă” a argumentat el.

În acelaşi timp a adăugat însă că el nu vede persoana care ar afirma acest lucru.

„Din cauza sancţiunilor eronate ale UE, trebuie să plătim suprataxe pentru energie, dar când preţul energiei importate a crescut de la 7 miliarde de euro la 17 miliarde de euro, guvernul a propus să ne unim forţele şi să creăm un fond de protecţie a cheltuielilor generale”, a insistat Orban.

El afirmă că Bruxelles-ul are o viziune despre viitor care este diferită de cea a maghiarilor și că urmăresc în realitate schimbarea regimului.

„Rezervele financiare ale ţării sunt la un nivel record, astfel încât nu numai că Ungaria nu poate fi încolţită, dar ne putem descurca şi fără ei. Bineînţeles, cu ei ne-am descurca mai bine, ar fi mai simplu, am avansa mai repede – dar să crezi la Bruxelles că fără ei nu răsare soarele este o concepţie total greşită”, a adăugat liderul maghiar.

Premierul a transmis condoleanţe familiei poliţistului ucis joi seara la Budapesta.

Un bărbat a rănit cu un cuțit trei ofițeri de poliție din Budapesta joi noapte, ulterior autoritățile locale anunțând că unul dintre polițiști a murit la spital, transmite Reuters.