Schimburile comerciale dintre China și Rusia au atins anul trecut un nivel record de 1.280 de miliarde de yuani (190 de miliarde de dolari), a anunțat vineri guvernul de la Beijing, în condițiile în care importurile Rusiei din Uniunea Europeană au scăzut din cauza sancțiunilor legate de invazia din Ucraina, transmite Reuters.

Rusia și China și-au amplificat serios schimburile comercialeFoto: DreamsTime / Liskonogaleksey

Exporturile chinezești către Rusia și importurile din Rusia au reprezentat 20% din totalul schimburilor comerciale ale Chinei, a declarat Lyu Daliang, purtător de cuvânt al Administrației Generale a Vămilor, în cadrul unei conferințe de presă.

Livrările de bunuri chinezești către Rusia au crescut timp de șase luni la rând.

Rusia și-a mai mult decât dublat exporturile pe cale ferată de gaz petrolier lichefiat către China în 2022, ca parte a efortului Kremlinului de a-și diversifica vânzările la export de energie, se arată într-o analiză Reuters bazată pe date din surse din industrie.

Importurile Chinei de gaze naturale rusești prin gazoductul Power of Siberia au crescut cu cel puțin 50% în 2022, potrivit principalului producător rus, Gazprom. Importurile de țiței rusesc ale Chinei au crescut cu 10% față de anul trecut în primele 11 luni, la aproape 80 de milioane de tone.

Schimburile comerciale au frânat puternic în decembrie

Comerțul Chinei cu Rusia (exprimat în dolari) a încetinit puternic în decembrie, exporturile crescând cu 8,3% față de aceeași lună a anului trecut, în scădere față de creșterea de 17,9% din noiembrie, potrivit calculelor Reuters pe baza datelor vamale chineze de vineri.

Importurile din Rusia au crescut cu 8,3%, încetinind de la un avans de 28,5% în noiembrie, în condițiile în care o creștere a infecțiilor COVID-19 după încetarea bruscă a restricțiilor severe impuse de China a influențat cererea internă.

Cu toate acestea, odată cu desființarea politicii zero-COVID a Beijingului, Rusia și China sunt însă pregătite să reia călătoriile reciproce cât mai curând posibil și să își aprofundeze cooperarea strategică, a declarat săptămâna aceasta Zhang Hanhui, ambasadorul Chinei în Rusia.

(foto articol: © Liskonogaleksey | Dreamstime.com)