Peste 1.200 de curse aeriene au fost amânate miercuri în Statele Unite din cauza unei erori de calculator, Administrația Federală pentru Aviație (FAA) îndemnând pasagerii să verifice la companiile aeriene dacă zborul lor a fost afectat, relatează Reuters.

Avioane ale American AirlinesFoto: Elizabeth Leyden / Alamy / Profimedia Images

FAA a anunțat că lucrează la repararea unui sistem care alertează piloții cu privire la pericole și schimbarea procedurilor de la aeroporturi după ce acesta s-a oprit din a procesa informații actualizate.

Agenția a declarat de asemenea că ordonase tuturor companiilor aeriene să oprească toate decolările către destinații interne până miercuri la ora 6:30 ET (13:30, ora României) pentru a avea timp să valideze integritatea zborurilor și a informațiilor legate de siguranța acestora.

Datele FlightAware, un site de monitorizare a zborurilor, arată că peste 760 de zboruri au fost amânate miercuri dimineață în Statele Unite, fiind vorba atât de curse interne, cât și externe. Alte 91 de curse au fost anulate.

USA Today notează însă că ulterior numărul curselor amânate a ajuns la peste 1.200, și cel al zborurilor anulate la mai bine de 100.

„FAA încă lucrează la restaurarea completă a sistemului NOTAM (Notice to Air Missions) după o pană. Deși unele funcții încep să revină online, operațiunile din Sistemul Aerospațial Național rămân limitate”, a anunțat FAA pe Twitter.

Probleme cu zborurile din SUA după ce sistemul de alertare a piloților a eșuat

NOTAM este un sistem care conține informații esențiale pentru piloți în legătură cu operațiunile de zbor precum închiderea unor piste, pericole legate de păsări sau alte probleme din apropierea pistelor de aterizare. Pentru unele zboruri de cursă lungă buletinele cu informații pot ajunge la 200 de pagini.

United Airlines a anunțat că a amânat temporar toate zborurile interne și că va publica o actualizare când va afla mai multe informații de la FAA.

Lufthansa și Air France, două dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, au anunțat că vor continua să efectueze zboruri către SUA.

În unul dintre primele anunțuri făcute de FAA pe site-ul său, agenția notase că sistemul NOTAM „a eșuat”, deși buletinele emise de către acesta înainte de apariția problemei încă puteau fi accesate.

Potrivit Cirium, o companie specializată în date legate de traficul aerian și călătorii cu avionul, 21.464 de zboruri erau programate pentru a decola miercuri în SUA, cu o capacitate de aproape 2,9 milioane de pasageri.

Cele mai multe dintre curse sunt ale companiei American Airlines, urmată de Delta Air Lines și Southwest Airlines.