Deși Croația a trecut de la 1 ianuarie la euro, magazinele continuă să accepte la plată vechea monedă (kuna). Magazinele primesc kuna și dau restul în euro. Prețurile sunt afișate în ambele monede iar pe bonurile de cumpărături sunt trecute achizițiile și în kuna și în euro.

Magazin croat cu preturile exprimate în kuna și euroFoto: Denis LOVROVIC / AFP / Profimedia

„Pentru prima dată plătesc în kuna și primesc schimb în euro. E ok, îmi convine”, a spus un client al unei brutării croate, citate de presa locală.

Deși comercianții spun că nu au fost făcute rotunjiri de preț, unii clienți spun că o cafea care ar fi trebuit să coste 1,39 euro se vinde cu 1,4 euro, iar alții vorbesc de rotunjiri mai consistente ale unor prețuri.

Cei care nu se descurcă încă la plata cu noile monede sau bancnote, plătesc cu cardul. „Am scăpat de 90% din kunele pe care le aveam, dar încă nu mă descurc cu euro, așa că plătesc cu cardul”, spune un alt pensionar.

Ministrul Economiei, Davor Filipović spune că lanțurile de retail încearcă să înșele cetățenii.

Prețurile au crescut în Croatia, dar nu e clar cât e din cauza inflației (13.5%) și cât din cauza rotunjirilor de prețuri pe fondul trecerii la euro.

Văzând creșterile de prețuri, ministrul Economiei, Davor Filipović, a chemat la raport reprezentanții lanțurilor de retail. „Inflația este în prezent de 13,5%. Comercianții ridică prețurile și încearcă să înșele cetățenii. Nu le va merge”, a spus Filipović după întâlnire.

„Ceea ce le-am spus lanțurilor de retail și, de asemenea, le spun tuturor celor care vor încerca să folosească această situație de trecere la euro pentru a stoarce bani de la cetățeni, este că asemenea tentative nu vor funcționa. I-am întrebat cum este posibil ca prețurile la carburanți să scadă fără ca nimeni să reducă prețul la pompă. Nimeni nu mi-a răspuns la această întrebare”, a spus Filipović.

„Inspectorii vor merge în control pentru că nu se poate ca reprezentanții lanțurilor să spună că totul este în regulă, că nimeni nu a mărit prețul... iar când intrăm în supermarket știm cu toții ce prețuri vedem la raft. A existat în mod clar o creștere a prețurilor”, a spus el.