Cu doar două zile înainte de Crăciun, pacienții unei clinici din Marea Britanie au primit mesaje telefonice prin care erau anunțați că au o formă agresivă de cancer, cu metastaze. Aproximativ o oră mai târziu, oamenii au primit un al doilea mesaj prin care li se spunea că a fost o greșeală și că primul mesaj era menit să le ureze „Crăciun fericit”, scrie BBC.

SpitalFoto: Tommaso79 | Dreamstime.com

Este vorba despre clinica Askern Medical Practice din Doncaster, care are aproximativ 8.000 de pacienți, iar mesajele telefonice au fost trimise în 23 decembrie. Cei care le-au primit erau anunțați că suferă de o formă agresivă de cancer pulmonar, cu metastaze, fiind îndrumați să completeze un formular prin care pacienții cu boli în stadiu terminal pot cere anumite beneficii.

Aproximativ o oră mai târziu, oamenii au primit un al doilea mesaj prin care li se transmitea că a fost o eroare și că primul mesaj era menit să le ureze „Crăciun fericit”.

Carl Chegwin, a cărui mamă a primit un astfel de mesaj, s-a declarat șocat: „Tocmai le-au spus oamenilor cu câteva zile înainte de Crăciun că au cancer pulmonar în stadiu terminal. Nu pot face așa ceva”.

Centrul medical care a trimis mesajele nu a venit până acum cu explicații, potrivit BBC. (Foto: Dreamstime.com)