​Prin intermediul Decretului 17 din 13 ianuarie 2022 Președintele Republicii Argentina, Alberto Fernandez, a declarat anul care tocmai se încheie drept „anul de comemorare, de către poporul argentinian, a celor căzuți în conflictul din Insulele Malvine [...], precum și a veteranilor și veteranelor din Insulele Malvine”.

Carlos María Vallarino, encargado de negocios de la Embajada de Argentina (izquierda)Foto: Hotnews

Cu această ocazie, Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine, a desfășurat o serie de activități care să marcheze aceste evenimente. Dat fiind contextul pandemic și post-pandemic, majoritatea activităților au fost organizate on-line, dar și fizic. Au avut loc o serie de întâlniri, dezbateri și discuții formale și informale, la care au participat atât membri ai Grupului Român de Solidaritate, cât și membri aparținând mediului academic, studenți, diplomați, precum și divese persoane interesate în a cunoaște mai mult despre situația politico-juridică a Insulelor Malvine și despre conflictul militar care a avut loc în 1982. Majoritatea celor care au participat la discuții și dezbateri au insistat pe necesitatea găsirii unei soluții pașnice a acestui conflict, în conformitate cu numeroasele rezoluții ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și cu principiile dreptului internațional.

Cu prilejul, deja tradiționalei întâlniri de sfârșit de an a membrilor Grupului Român de Solidaritate cu Insulele Malvine, domnul profesor Răzvan Pantelimon, coordonatorul Grupului, a avut un scurt discurs: „În acest an am comemorat și omagiat, alături de întreaga națiune argentiniană, victimele unui război ilegitim. Înfrângerea în acest război a semnificat atât sfârșitul unei dintre cele mai sângeroase dictaturi militare din America Latină, dar și începerea tranziției către democrație pentru poporul argentinian.

În contextul actual, al războiului din Ucraina în imediata noastră vecinătate, credem că este cu atât mai importantă găsirea unor soluții pașnice și negociate de rezolvare a diferendelor și conflictelor internaționale, care să excludă victimele nevinovate și care să fie în conformitate cu deciziile organizațiilor internaționale și cu principiile dreptului internațional. Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine a militat și militează doar pentru astfel de soluții pașnice, care exclud orice conflict militar, pentru ca tragedii precum cele pe care le vedem inclusiv astăzi să nu mai aibă loc în nici o parte din lume.”

Pe parcursul anului 2023, Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine va continua activitățile sale în vederea vizibilizării Chestiunii Insulelor Malvine și a generării unei conștiințe a necesității ca Regatul Unit sa se așeze la masa negocierilor cu Republica Argentina pentru a găsi o soluție pașnică disputei de suveranitate în conformitate cu dreptul internațional.