Înălțimea stratului de zăpadă din Moscova a crescut de la 21 la 30 cm într-o zi, a anunțat miercuri biroul meteorologic din capitala rusă, citat de Interfax.

Iarna la MoscovaFoto: Oleg Elkov / Alamy / Profimedia Images

„Stratul de zăpadă în oraș a crescut cu peste 40% după o nouă ninsoare abundentă. Acestea sunt datele de la principala stație meteo din Moscova, de la VDNKh”, a declarat pentru Interfax, una dintre agențiile de presă ale statului rus, un reprezentant al biroului meteorologic.

Acesta a amintit că până acum înălțimea maximă a stratului de zăpadă la Moscova în această iarnă a fost înregistrată pe 19 decembrie, când a fost de 34 de centimetri.

Serviciile locale de utilități publice au anunțat că lucrează la eliminarea stratului de zăpadă.

„Peste tot s-au organizat lucrări de deszăpezire la rețeaua de drumuri, curți, locuri de parcare, zone pietonale, trotuare, stații de transport în comun, stații de metrou”, au anunțat autoritățile locale pe Telegram.

Primăria Moscovei a adăugat că în timpul zilei în capitala rusă au fost organizate lucrări pentru îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe acoperișurile clădirilor rezidențiale și a elementelor proeminente ale fațadelor clădirilor.

Precipitații record la Moscova

Știrea publicată de Interfax vine la doar o zi după ce Roman Vilfand, directorul științific al Centrului Hidrometeorologic de la Moscova, a anunțat că decembrie 2022 a stabilit un record pentru precipitații în întreaga istorie a observațiilor meteorologice făcute în capitala rusă.

„Decembrie [2022] a devenit lider în ceea ce privește precipitațiile pe parcursul a 143 de ani de observații instrumentale care sunt efectuate la Moscova”, a spus el, menționând că în această lună în capitala rusă au căzut zăpadă, lapoviță, și ploaie.

Vilfand a mai precizat că anteriorul record stabilit în 1981 a fost depășit acum cu 5 zile înainte de încheierea lunii decembrie, în seara zilei de luni.

Anunțul făcut de acesta a avut loc la doar câteva zile după ce canalul Russia Today a difuzat un nou videoclip halucinant în care încearcă să îi sperie pe europeni din cauza sistării furnizării de gaze naturale rusești pe perioada iernii, Gazprom tăind livrările către mai multe state din Uniunea Europeană lunile trecute, după ce acestea au refuzat să le plătească în ruble.

Un alt videoclip filmat încă din luna septembrie în Rusia prezintă de asemenea o Europă înghețată, cu imagini apocaliptice ce amintesc de o eră glaciară.