Ministerul luxemburghez de finanțe a declarat că a autorizat deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate deținute la casa de decontare Clearstream de către Depozitarul Național de Decontări (NSD) din Rusia, potrivit Al Jazeera.

LuxemburgFoto: Christian Kober / robertharding / Profimedia Images

Eliberarea licenței generale ar trebui să permită investitorilor ruși nesancționați să transfere active de la NSD - agentul de plăți intern al Rusiei, care a fost sancționat de UE în iunie - în alte locații.

Ministerul luxemburghez de finanțe a precizat că fondurile vor fi eliberate „cu condiția ca aceste fonduri sau resurse economice să fie necesare pentru încetarea, până la 7 ianuarie 2023, a operațiunilor, contractelor sau a altor acorduri încheiate cu entitatea respectivă sau care o implică în alt mod înainte de 3 iunie 2022”.

Luxemburg a îngheţat active ruseşti în valoare de 5,5 miliarde de euro după declanşarea războiului din Ucraina.

Luxemburgul a livrat până acum arme şi material Ucrainei în valoare de 72 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 16% din bugetul de apărare al Marelui Ducat.