Considerat vedeta în ascensiune a Partidului Republican, guvernatorul Ron DeSantis îl depăşeşte cu mult pe fostul preşedinte Donald Trump în intenţiile de vot pentru nominalizarea republicană la alegerile primare ale formațiunii politice, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Ron DeSantis, guvernatorul FlorideiFoto: Michele Eve Sandberg / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sondajul realizat de cotidianul USA Today şi de Universitatea Suffolk confirmă că popularitatea lui Trump în rândul alegătorilor şi a susţinătorilor Partidului Republican este în cădere liberă, ceea ce nu se poate spune şi despre politicile pe care magnatul american le-a aplicat în timpul mandatului său (2017-2021).

Un procent de 31% din republicanii intervievaţi, alegători sau simpatizanţi, este de acord cu depunerea de către fostul preşedinte Trump a candidaturii sale la nominalizarea republicană în 2024, de altfel singura anunţată oficial până acum, dar 61% dintre aceştia ar prefera ca un alt candidat să continue politicile lui Trump.

În rândul posibililor candidaţi republicani, preferatul este guvernatorul Floridei, care se bucură de sprijinul a 56% dintre intervievaţi, faţă de 33% pentru Trump, ceea ce reprezintă o diferenţă de 23 de puncte procentuale în favoarea lui Ron DeSantis.

Trumpism fără Donald Trump?

„Republicanii şi conservatorii independenţi vor tot mai mult un trumpism fără Trump”, a declarat David Paleologos, director la Centrul de Investigaţii Politice de la Universitatea Suffolk, pentru USA Today.

Sondajul a fost realizat săptămâna trecută cu două eşantioane: unul de o mie de alegători înregistraţi prin telefon, mobil şi fix, cu o marjă de eroare de plus/minus 3,1 puncte procentuale, şi un altul de 374 de alegători republicani sau independenţi cu idei conservatoare, cu o marjă de eroare de plus/minus 5,1 puncte procentuale.

În cazul primului eşantion, Biden, care încă nu a anunţat oficial dacă va candida sau nu din nou deși a spus că își dorește acest lucru, îl devansează pe Trump cu 47% din intenţiile de vot, faţă de 40% pentru Trump, la scrutinul prezidenţial din 2024.

Totuşi, dacă duelul ar avea loc între Biden şi DeSantis, actualul preşedinte ar pierde alegerile la o diferenţă de patru puncte procentuale (43% pentru Biden, faţă de 47% pentru DeSantis).