Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va trimite misiuni pentru a „securiza" cele cinci centrale nucleare din Ucraina, inclusiv cea din Zaporojie (ocupată de armata rusă), a declarat marți premierul ucrainean Denis Șmigal.

Centrala nucleara Pivdennoukrainsk Foto: Dreamstime.com

„Aceste misiuni sunt destinate să securizeze aceste centrale și să înregistreze toate impacturile din exterior, în special loviturile agresorului rus", a scris oficialul ucrainean pe Telegram după o întâlnire la Paris cu șeful AIEA, Rafael Grossi.

El nu a precizat un calendar sau mărimea acestor misiuni, deși AIEA are deja experți în Zaporojie, locul cel mai vulnerabil din cauza apropierii față de linia frontului și a ocupației rusești.

Potrivit lui Șmigal, experții AIEA vor fi deci trimiși la Zaporojie, Rivne, Khmelnytsky, Pivdennukrainsk și Cernobîl, celebra centrală unde a avut loc accidentul nuclear din 1986 și pe care rușii au ocupat-o pentru scurt timp după începutul invaziei.

„Acest lucru va crește foarte mult siguranța tehnică și tehnologică" a acestor situri, a spus el, adăugând că prioritatea Ucrainei este „demilitarizarea" centralei Zaporojie, cea mai mare instalație nucleară din Europa.

La rândul său, Grossi, înainte de a se întâlni cu Șmigal în marja unei conferințe a donatorilor pentru Ucraina de la Paris, a declarat că este în căutarea „unui acord care va trebui să implice în mod evident partea rusă pentru a proteja uzina" din Zaporojie. „Însă este într-o situație foarte delicată", a avertizat el.

Emmanuel Macron a spus marți că există un acord privind eliminarea armamentului greu de la centrala Zaporojie și că sunt în curs de desfășurare discuții cu privire la modalitățile în acest sens.

„Am reușit să protejăm Cernobîl și obiectivul nostru este să protejăm Zaporojie. Următoarele săptămâni vor fi cruciale", a spus Macron.

Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de luni de zile că au bombardat centrala, riscând o catastrofă. Moscova a ocupat instalația și a anunțat anexarea întregii regiuni în care se află la sfârșitul lunii septembrie.