„Totul este în regulă”, a declarat fostul traficant de arme Viktor Bout la telefon familiei sale după ce a aterizat joi în Rusia, potrivit unui scurt clip difuzat de postul de televiziune rus Rossiya 24.

Viktor Bout, in timpul procesuluiFoto: Agerpres

„Te iubesc foarte mult”, i-a spus el mamei sale emoționate, Raissa Bout. Anterior, Bout, în vârstă de 55 de ani, a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia și Statele Unite, pe fondul tensiunilor dintre cele două puteri din cauza conflictului din Ucraina, potrivit AFP.

Ministerul rus de Externe a anunțat joi că a eliberat-o pe vedeta americană de baschet Brittney Griner pentru a-l primi pe cetățeanul rus Viktor Bout într-un schimb de prizonieri.

Schimbul dintre Victor Bout și Griner a avut loc joi pe aeroportul din Abu Dhabi, au relatat agențiile de presă rusești.

Președintele american Joe Biden a anunțat că Griner, deținută în Rusia din februarie, este acum „în siguranță" și „în drum" spre Statele Unite.

„În urmă cu câteva momente am vorbit cu Brittney Griner. Ea este în siguranță. Ea este într-un avion. Ea este în drum spre SUA", a scris președintele american pe Twitter.