Cancelarul Olaf Scholz speră ca Germania să se doteze cu un scut de apărare antirachetă în următorii cinci ani, conform Reuters.

Olaf ScholzFoto: Bernd Von Jutrczenka / AFP / Profimedia Images

„Chiar acum guvernul discută cu producătorii de sisteme pentru a fi pregătiţi pentru decizii concrete”, a declarat Scholz într-un interviu publicat joi de grupul media german Funke şi de cotidianul francez Ouest-France.

Şeful executivului german şi-a reiterat obiectivul de creştere la 2% din PIB a bugetului pentru apărare al Germaniei, obiectiv stabilit de NATO pentru ţările membre, inclusiv cu extinderea apărării aeriene pentru un aşa-numit ”scut al cerului” cu alte state din Uniunea Europeană.

Invazia Rusiei în Ucraina a constituit un moment de cotitură pentru politica germană în domeniul apărării, antrenând crearea unui fond special de aproximativ 100 de miliarde de euro de la bugetul federal pentru investiţii şi proiecte de înarmare.

În luna februarie, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere masivă a cheltuielilor pentru apărare, precizând că acestea vor depăşi pragul de 2% din PIB stabilit ca angajament de statele membre NATO, în contextul în care războiul din Ucraina a forţat Berlinul să-şi regândească politica externă şi de securitate.