Doar Croația se poate aștepta la o decizie pozitivă privind aderarea la Schengen în Consiliul Justiției și Afaceri Interne ce începe joi, în timp ce România și Bulgaria vor avea parte de o dezamăgire, transmite Reuters, citând o sursă diplomatică europeană.

Harta zonei SchengenFoto: DreamsTime / Tanaonte

„Croația se poate aștepta la o decizie pozitivă, dar România și, mai ales, Bulgaria nu vor putea adera încă la Schengen", a spus sursa Reuters, în condițiile în care vecinii noștri de la sud de Dunăre sunt într-o situație și mai dificilă decât România deoarece nu numai Austria sunt contra lor, ci și Țările de Jos.

„Vor fi lăsate pe dinafară cel puțin încă o jumătate de an sau un an înainte de a putea reveni asupra chestiunii", a adăugat diplomatul.

Croația (3,9 milioane de locuitori), care este membră a UE din 2013 și care va adera la zona euro în ianuarie anul viitor, se așteaptă la un răspuns pozitiv, dacă nu vor exista surprize, notează și AFP.

Dar România (19 milioane de locuitori) și Bulgaria (6,5 milioane), care au aderat la UE în 2007 și care bat la ușa Schengen de peste zece ani, se confruntă cu reticențe din partea anumitor state, scrie agenția de presă, subliniind că este necesară unanimitatea celor 26 de membri ai acestui spațiu (22 de țări UE plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția).

Aderarea României la Schengen este astăzi pe ordinea de zi a Consiliului JAI în care țara noastră intră cu sprijinul a 26 de state membre ale UE, însă cu veto-ul Austriei.

Șansele unei răsturnări de situație aproape că nu există, în condițiile în care, în seara dinaintea reuniunii atât ministrul austriac de Interne, cât și cancelarul au transmis că nu au niciun motiv să se răzgândească, invocându-i pe cei 75.000 de migranți ilegali din Austria care nu au fost înainte înregistrați în nicio altă țară UE.

(foto articol: © Tanaonte | Dreamstime.com)