Protestatarii din Iran au făcut apel duminică la o grevă de trei zile în această săptămână, încercând să mențină presiunea asupra autorităților în legătură cu moartea în arest a lui Mahsa Amini, protestele fiind planificate în ziua în care președintele Ebrahim Raisi urmează să se adreseze studenților din Teheran, transmite Reuters.

Flacari in IranFoto: AFP / AFP / Profimedia

Raisi este așteptat să viziteze Universitatea din Teheran miercuri, când în Iran este sărbătorită Ziua Studentului.

Protestatarii fac apel la greve ale comercianților și la un miting spre Piața Azadi (Libertatea) din Teheran de Ziua Studentului, potrivit unor mesaje individuale distribuite pe Twitter.

De asemenea, ei solicită trei zile de boicotare a oricărei activități economice începând de luni.

Apeluri similare la grevă și mobilizare în masă au dus în ultimele săptămâni la o escaladare a tulburărilor care au cuprins țara - unele dintre cele mai mari proteste antiguvernamentale de la Revoluția Islamică din 1979 din Iran.

Sute de morți și 18.000 de protestatari arestați

Agenția de știri militantă HRANA a afirmat că, până sâmbătă, 470 de protestatari au fost uciși, dintre care 64 de minori. Aceasta a adăugat că 18.210 demonstranți au fost arestați și 61 de membri ai forțelor de securitate au fost uciși.

Consiliul de securitate de stat al Ministerului iranian de Interne a susținut sâmbătă că bilanțul morților a fost de doar 200 de oameni până acum.

Protestele la nivel național au început după ce Amini, o tânără iraniană kurdă în vârstă de 22 de ani, a murit în custodia poliției iraniene pentru moralitate la 16 septembrie, după ce a fost reținută pentru că a încălcat restricțiile privind hijab-ul.

Regimul ultrareligios de la putere pare că face concesii

Cetățeni care postează pe rețelele de socializare precum și ziare precum cotidianul Shargh au remarcat că au fost mai puține apariții ale poliției moralității pe străzi în ultimele săptămâni, deoarece autoritățile se pare că încearcă să evite provocarea unor noi proteste.

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a spus că poliția moralității a fost desființată, potrivit agenției semi-oficiale ILNA.

„Aceeași autoritate care a înființat această poliție a desființat-o", ar fi spus Montazeri.

Ministerul iranian de Interne, care este autoritatea responsabilă de poliția moralității, nu a comentat încă statutul acestei forțe, care are sarcina de a monitoriza îmbrăcămintea și comportamentul public al iranienilor.

Montazeri a afirmat că poliția moralității nu se află sub autoritatea sistemului judiciar, care „continuă să monitorizeze acțiunile comportamentale la nivelul comunității".

Anunțul de duminică a venit după ce Iranul a anunțat că va revizui legea privind purtarea obligatorie a hijabului.