Guvernul britanic analizează posibilitatea de a aduce armata pentru a ajuta la menținerea în funcțiune a serviciilor publice în cazul în care lucrători esențiali, inclusiv din cadrul Serviciului Național de Sănătate de stat, vor intra în grevă, a declarat duminică președintele Partidului Conservator, aflat la guvernare.

Soldați din armata britanicăFoto: DreamsTime / Domhnall Dods

Marea Britanie se confruntă deja cu acțiuni sindicale într-o serie de sectoare, dar acum a apărut perspectiva unor greve făcute de mii de asistente medicale din Anglia și de ambulanțieri din Anglia și Țara Galilor, care intenționează să iasă în stradă la sfârșitul acestei luni din cauza salariilor și condițiilor de muncă.

Guvernul a cerut în repetate rânduri lucrătorilor să oprească greva, spunând că nu își poate permite creșteri salariale care să acopere creșerea prețurilor și că, și dacă ar putea satisface cererile lor, astfel de creșteri ar alimenta și mai mult inflația.

„Mesajul nostru către sindicate este să le spunem 'nu este momentul să facem grevă, este momentul să încercăm să negociem'. Dar, în absența acestui lucru, este important ca guvernul... să aibă planuri de urgență", a declarat Nadhim Zahawi pentru Sky News.

„Ne gândim la militari, ne gândim la o forță de răspuns specializată... o capacitate de intervenție rapidă", a spus el, adăugând că militarii ar putea fi aduși pentru a conduce ambulanțe.

Premierul Rishi Sunak, aflat la putere de puțin peste o lună, se confruntă cu o serie de probleme, inclusiv ceea ce s-ar putea dovedi a fi o recesiune de lungă durată și cu perspectiva unor alegeri pe care sondajele de opinie sugerează că conservatorii le vor pierde.

(Sursă foto:©Domhnall Dods|Dreamstime.com)