Premierul croat Andrej Plenkovic a afirmat sâmbătă, la reuniunea informală a liderilor PPE (Partidul Popular European) de la Atena, că acest grup politic trebuie să conducă Europa în perioada complicată care urmează, se arată într-un comunicat al formaţiunii sale, Uniunea Democrată Croată (HDZ), transmite agenţia de presă croată HINA.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der LeyenFoto: Virginia Mayo / AP / Profimedia

La reuniune au luat parte preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola, preşedintele PPE Manfred Weber, preşedinţii Ciprului şi României, Nicos Anastasiades şi respectiv Klaus Iohannis, premierul slovac Eduard Heger, cancelarul austriac Karl Nehammer, vicepremierul italian Antonio Tajani, preşedintele CDU (Uniunea Creştin Democrată germană) Friedrich Merz şi alţi oficiali şi lideri de formaţiuni din PPE.

PPE şi-a exprimat sprijinul clar pentru Ucraina, afirmând că UE trebuie să continue să acorde asistenţă acestei ţări, şi a discutat despre pregătirile partidelor membre pentru alegerile pentru Parlamentul European din 2024, la care va încerca să-şi păstreze majoritatea.

"Fiind cel mai puternic grup politic, PPE are marea responsabilitate de a da dovadă de leadership şi de a le sta alături cetăţenilor şi mediului de afaceri în vremuri de criză", notează comunicatul de presă.

Premierul croat a subliniat în discursul său că, în această perioadă de provocări pentru Europa şi cetăţenii săi, PPE trebuie să se plaseze în fruntea căutării de soluţii pentru diminuarea presiunii inflaţiei şi asigurarea unor preţuri ale energiei suportabile, precum şi a resurselor de energie şi alimente.