Guvernul federal elvețian elaborează un plan de urgență, pe măsură ce riscul întreruperilor de curent se profilează pe fondul războiului din Ucraina, scrie The Telegraph. Mașinilor electrice li s-ar putea interzice să efectueze călătorii neesențiale în Elveția în această iarnă, potrivit acestui plan.

Pensionari pe malul lacului Geneva din ElvețiaFoto: DreamsTime

Guvernul a elaborat propuneri de urgență printre care temperaturile din interiorul clădirilor publice să nu depășească 20 de grade Celsius, magazinele să își reducă programul, iar cele mai stricte măsuri includ interzicerea meciurilor sportive, a concertelor și a spectacolelor de teatru.

Elveția se pregătește pentru o criză energetică în această iarnă din cauza dependenței sale de importuri. Energia hidro reprezintă aproximativ 60% din aprovizionarea cu energie a Elveției.Cea nucleară, la care guvernul lucrează la eliminarea ei treptată, contribuie cu o treime, în timp ce centralele pe combustibili fosili și cele pe energie solară sau eoliană asigură restul.

În lunile mai umede, ploile și zăpada generează energie hidro în cantități mari,astfel că Elveția exportă o mare cantitate. În lunile mai reci, când producția este mai mică, devine importator. Acest lucru i-a lăsat pe elvețieni vulnerabili la deficitul de energie din Europa din cauza războiului din Ucraina.

Răspunsul țării la riscurile energetice are două niveluri -unul de urgență și altul de criză efectivă - incluzând trei niveluri de restricții în primul și două în al doilea.

Cel mai scăzut nivel va viza clădirile publice încălzite la cel mult 20 de grade Celsius, oamenii fiind rugați să-și limiteze mașinile de spălat la maximum 40 de grade Celsius. La nivelul următor, temperaturile vor fi coborâte la 19 grade Celsius, iar serviciile de streaming vor reduce rezoluția videoclipurilor de la calitate HD la standard.

Dacă situația se înrăutățește, magazinelor li se va cere să închidă cu două ore mai devreme, iar vehiculele electrice vor fi limitate la călătoriile esențiale.

Măsurile de criză ar putea duce la dezactivarea apei calde în băile publice și interzicerea utilizării suflantelor electrice de frunze. În continuare, scările rulante vor fi oprite și iluminatul exterior de Crăciun va fi stins.

Exploatarea criptomonedelor va fi interzisă dacă livrările continuă să scadă, piscinele vor închise iar luminile pe stadioanele de sport stinse.

Dacă vor apărea cele mai extreme lipsuri, meciurile sportive, concertele și spectacolele de teatru vor fi anulate, iar toate afacerile de agrement vor fi obligate să se închidă.

Sursa foto: Dreamstime