Trupa americană de hard rock Guns N' Roses a intentat un proces împotriva unei companii care administrează un magazin online de arme sub numele Texas Guns and Roses, susținând în fața unui tribunal federal că firma și-a însușit în mod nedrept numele, transmite AFP.

Concert Guns N' RosesFoto: DreamsTime / Serban Enache

Într-o plângere depusă la Los Angeles, avocații celor de la Guns N' Roses au declarat că firma Jersey Village Florist, care operează magazinul online, a indus în eroare consumatorii, făcându-i să creadă că are o legătură cu trupa.

Guns N' Roses „nu dorește, în mod rezonabil, să fie asociat cu pârâtul, un comerciant cu amănuntul de arme de foc și alte arme", se arată în plângerea depusă joi, precizând că societatea nu a primit „aprobarea, licența sau consimțământul" grupului atunci când s-a înregistrat în 2016.

În plus, grupul spune că retailerul „adoptă opinii politice pe site-ul web legate de reglementarea și controlul armelor de foc și a altor arme, ceea ce poate polariza mulți consumatori americani".

Avocații au cerut un proces cu jurați și un ordin judecătoresc care să interzică utilizarea numelui site-ului. De asemenea, au solicitat daune punitive nespecificate.

Magazinul online nu a răspuns deocamdată la solicitările pentru declarații.

Formată în 1984, Guns N' Roses este una dintre cele mai populare trupe din toate timpurile și a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame în 2012. Membrii originali ai trupei sunt Axl Rose, Saul „Slash" Hudson și Michael "Duff" McKagan.

(foto articol: ©Serban Enache|Dreamstime.com)