Preşedintele Joe Biden a propus o schimbare majoră a calendarului primarelor Partidului Democrat, care ar întări influenţa votului afro-american în alegerea candidatului la Casa Albă, notează AFP.

Joe BidenFoto: Saul Loeb / AFP / Profimedia Images

În vârstă de 80 de ani, Joe Biden, care a afirmat că are în vedere un al doilea mandat la conducerea Statelor Unite, a sugerat această reorganizare într-o scrisoare trimisă joi comisiei responsabile de regulile de funcţionare a Partidului Democrat.

Istoric, procesul lung al primarelor americane începe în statul Iowa, care are un sistem de vot atipic: "caucus-urile", adunările tradiţionale de alegători. Astfel i se acordă o influenţă disproporţionată acestui mic stat rural, cu o populaţie majoritar albă.

Joe Biden a sugerat ca, dimpotrivă, balul primarelor să se deschidă în statul sudic Carolina de Sud, cu o importantă populaţie afro-americană.

La prezidenţialele din 2020, Joe Biden a suferit mai multe eşecuri la primarele din Iowa, New Hampshire şi Nevada, înainte de a câştiga o victorie foarte clară în Carolina de Sud care i-a permis să schimbe mersul primarelor şi să fie ales în cele din urmă pentru a-l înfrunta pe Donald Trump.

Pentru a justifica opţiunea de a remania un calendar gravat în decenii de practică, Joe Biden a explicat ca a devenit imposibil să obţii nominalizarea Partidului Democrat "fără sprijinul larg al alegătorilor de culoare", indiferent dacă sunt afro-americani, hispanici, asiatici sau din insulele Oceanului Pacific.

"De zeci de ani, alegătorii de culoare sunt coloana vertebrală a Partidului Democrat, dar sunt împinşi spre sfârşitul procesului primarelor", a menţionat liderul de la Casa Albă în scrisoarea sa.

"Este timpul să nu-i mai considerăm pe aceşti alegători ca deja câştigaţi şi este timpul să le acordăm un vot mai devreme şi mai vizibil în acest proces", a adăugat el.

Propunerea prezidenţială a fost primită cu răceală de conducerea democrată în Iowa şi New Hampshire, două state mici obişnuite să strălucească singure în lumina reflectoarelor la începutul primarelor, atrăgând drept urmare uriaşe fonduri de campanie.

"Statele rurale mici, precum Iowa, trebuie să aibă o voce în procesul de nominalizare la prezidenţiale", a insistat Ross Wilburn, liderul local al Partidului Democrat, potrivit AFP.

Sursa: Agerpres