Senatul american a adoptat marți un proiect de lege care să protejeze recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex la nivel federal, o măsură luată în contextul îngrijorărilor că decizia din 2015 care le-a legalizat în întreaga țară ar putea fi răsturnată de Curtea Supremă conservatoare, relatează Reuters.

Foto:

Noul proiect de lege prevede obligativitatea pentru guvernul federal de a recunoaște o căsătorie dacă ea este legală în statul în care a fost încheiată.

Însă legea nu împiedică statele să interzică căsătoriile între persoane de același sex în cazul în care Curtea Supremă le va permite să facă asta printr-o nouă hotărâre care ar răsturna anterioara sa decizie luată în urmă cu 7 ani.

„Senatul trimite un mesaj clar fiecarui american prin trecerea acestei legi: nu contează cine ești și pe cine iubești, și tu meriți demnitate și tratament egal în fața legii”, a declarat Chuck Schumer, președintele democrat al camerei superioare a Congresului.

Legea a fost adoptat la limită, cu 61 de voturi pentru și 36 împotrivă, 12 republicani votând alături de 49 de democrați pentru trecerea proiectului legislativ. Însă în caz de egalitate votul decisiv ar fi revenit vicepreședintelui Kamala Harris, după ce Partidul Republican nu a reușit să recâștige controlul asupra Senatului la alegerile ce au avut loc mai devreme în cursul lunii noiembrie.

Senatorul democrat Raphael Warnock din Georgia și doi legiuitori republicani au lipsit de la vot.

O lege asemănătoare, deși nu chiar identică, a fost adoptată mai devreme în cursul acestui an de către Camera Reprezentanților cu sprijinul a 47 de aleși republicani și votul tuturor democraților.

Decizia de a elimina protecția pentru avort a stârnit îngrijorări legate de recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex

Versiunea legii adoptate acum de Senat va avea nevoie de aprobarea Camerei Reprezentanților înainte de a fi trimisă președintelui Joe Biden pentru promulgare.

Este așteptat ca ea să fie dezbătută de congresmenii din camera inferioară a legislativului de la Washington săptămâna viitoare.

Proiectele de lege au fost depuse în Congres după ce în luna iunie Curtea Supremă dominată de judecători conservatori a eliminat protecția la nivel federal pentru avort, răsturnând 50 de ani de jurisprudență.

Hotărârea luată în urmă cu câteva luni de judecătorii constituționali americani a șocat o parte a opiniei publice americane, reprezentând primul caz din istorie în care Curtea Supremă a eliminat un drept sau o libertate pe care ea însăși a recunoscut-o.

Într-o opinie concurentă judecătorul Clarence Thomas a scris că instanța supremă ar putea anula și alte decizii care protejează libertățile civile, ca de exemplu hotărârea din 2015 privind căsătoriile între persoane de același sex.

Potrivit Biroului de Statistică al SUA, în jur de 568.000 de cupluri de același sex sunt căsătorite în Statele Unite.